Curiozități despre Andorra

Curiozități despre Andorra

Situată în inima Munților Pirinei, Andorra este una dintre cele mai vechi și mai mici țări nu doar din Europa, ci și din lume. Însă, cu toate acestea, se află în topul preferinţelor pasionaţilor de sporturi montane, fie acestea de iarnă sau de vară. Andorra este vizitată an de an de peste zece milioane de turişti de pretutindeni, fermecați fiind de peisajele muntoase spectaculoase cu vaste parcuri naturale și zeci de pârtii de schi. Cu o istorie bogată, dar relativ puțin cunoscută dincolo de granițe, Andorra este un mic colț de rai pe Pământ, o destinație turistică fascinantă pentru toți cei care doresc să-i exploreze frumusețile naturale, istoria și tradițiile vechi de sute de ani.

În același timp, milioanele de vizitatori unt atrași de statutul de paradis fiscal pe care l-a dobândit în timp această țară. O mulțime de turiști călătoresc în Principat pentru a profita de prețurile reduse la foarte multe produse care se comercializeazî în regim „duty-free”, inclusiv electronice, băuturi alcoolice, țigări, parfumuri și alte produse de lux. De altfel, străzile din capitala Andorra la Vella sunt ticsite cu magazine și centre comerciale care atrag cumpărători din toată Europa. Practic, nimeni nu are cum să plece acasă cu geamantanul gol. Pentru aceia dintre voi care nu sunteți familiarizați cu acest stat minuscul am pregătit în cele ce urmează cele mai interesante informații despre Andorra.

Cea mai „înaltă” capitală europeană

Andorra, a cărei denumire oficială este Principatul Andorrei (n.n. – în limba catalană Principat d’Andorra), este o țară cunoscută și sub denumirea de Principatul Văilor Andorrei (n.n. – în limba catalană Principat de les Valls d’Andorra). Numele „Andorra” provine cel mai probabil de la cuvântul navarez andurrial, care se traduce prin țară acoperită de tufe.

Andorra la Vella

Andorra este o țară fără ieșire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în partea de est a Munților Pirinei, la frontiera dintre Spania și Franța. Se întinde pe o suprafață de 468 km², fiind a șasea cea mai mică țară din Europa și a 16-a cea mai mică țară din întreaga lume. Din acest punct de vedere, Andorra ocupă locul 43 pe Bătrânul Continent și locul 195 la nivel mondial. Practic, avem de-a face cu o țară care este de aproximativ trei ori mai mare decât Liechtenstein sau de două ori și jumătate mai mare decât orașul american Washington DC. Spre comparație, orașul Londra se întinde pe o suprafață de 1.572 km2, ceea ce înseamnă că în capitala engleză ar putea încăpea trei teritorii andorriene.

Cu o populație estimată la aproape 80.100 de locuitori – care include cetățeni și rezidenți – Andorra este a 41-a națiune europeană și a 202-a din lume. Capitala și cel mai important oraș din Principat este Andorra la Vella, unde trăiesc în jur de 20.430 de suflete. Andorra la Vella se află în sud-vestul țării, la confluența a două pâraie montane, Valira del Nord și Valira del Orient, care formează Râul Valira.

Schiul și sporturile de iarnă atrag numeroşi turiști în Andorra

Și pentru că am adus vorba despre acest oraș trebuie să spunem că este capitala europeană situată la cea mai mare altitudine: 1.023 de metri deasupra nivelului mării. Am făcut această precizare pentru că vorbim despre o țară unde altitudinea medie este de 1.999 de metri. Cea mai joasă altitudine este de 840 de metri, în sudul ţării, la frontiera cu Spania. Alte orașe importante sunt Les Escaldes, Encamp, Sant Julia de Loria, La Massana și Canillo.

Care este limba oficială în Andorra

Limba oficială vorbită în Andorra este catalana, o limbă oficială în provincia Catalonia din Spania. De altfel, Andorra este singurul loc din lume unde catalana este singura limbă oficială în întreaga țară. Totuși, majoritatea locuitorilor Principatului vorbesc și alte limbi, ca spaniola, franceza și portugheza.

Andorra este condusă de doi co-principi

Andorra nu este doar una dintre cele mai mici țări, ci și una dintre cele mai vechi din Europa. După secole de izolare, Andorra a cunoscut o perioadă prosperă după cel de-al Doilea Război Mondial datorită în primul rând industriei turistice. Practic, dezvoltarea turismului și a telecomunicațiilor în această țară începând cu anii 1970 a făcut ca Andorra să se deschidă încetul cu încetul către restul Europei, după o perioadă destul de îndelungată de îndepărtare de istoria continentală în care a avut legături semnificative doar cu Spania și cu Franța.

Cel mai lung pod tibetan din Europa

Până în 1993 nu a existat o separare clară între ramurile legislative, executive și cele judiciare în Andorra. Doar Constituția promulgată la 4 mai 1993 a stabilit politica Andorrei în cadrul unei democrații reprezentative parlamentare. Andorra este un co-principat parlamentar, avându-i drept co-principi pe președintele Franței și pe episcopul din Urgell, o unitate administrativă locală din provincia Catalonia. Această trăsătură face ca președintele francez, în calitate de principe al Andorrei, să fie și monarh electiv, deși acesta nu este ales prin vot popular de către locuitorii țării.

15 curiozități despre Andorra

Speranța de viață în Andorra este a cincea cea mai mare din lume. Pentru bărbați, speranța de viață este de 80 de ani, iar pentru femei este de circa 84 de ani.
Andorra are unul dintre cele vechi parlamente din lume, fiind creat în anul 1419. Acesta are 28 de membri, fiind unul dintre cele mai mici parlamente europene, aflăm de pe site-ul Visit Andorra.
Peste 90% din teritoriul Andorrei este acoperit de munți, iar 65 de vârfuri din Pirineii andorieni au peste 1.999 de metri altitudine.
Cel mai mare parc natural al Andorrei, Valea Madriu-Perafita-Claror, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2004 și ocupă 10% din suprafața țării. Este alcătuit din ghețari, văi împădurite, pășuni largi și munți stâncoși.
Schiul și sporturile de iarnă atrag milioane de turiști în Andorra în fiecare an. Unul dintre principalele motive este faptul că Andorra oferă condiții excelente pentru schiori. Aici există 112 pârtii cu o lungime totală de peste 210 de kilometri și 66 de teleschiuri.
Un fapt cu adevărat interesant despre Andorra este faptul că această țară nu a avut niciodată armată sau un minister al apărării. În schimb, de câteva sute de ani există așa-numita „Sometent”, o miliție populară formată din toți bărbații cu vârste între 21 și 60 de ani, care sunt chemați doar în caz de dezastre naturale sau de situații de urgență.
Două treimi din populația Andorrei nu are ceățenie andoriană, majoritatea fiind spanioli, francezi sau portughezi. Una dintre cele mai mari comunități este cea spaniolă, care reprezintă circa 43% din populația Andorrei.
În ciuda faptului că Organizația Națiunilor Unite (ONU) a fost înființată la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Andorra a aderat la ONU de abia în 1993. Această țară a fost nevoită să aștepte 48 de ani pentru că nu a vrut să-și încalce neutralitatea în timpul Războiului Rece. Tot în 1993, Andorra s-a alăturat și Consiliului Europei, notază site-ul 33 Travel Tips.
În iulie 1934, un aventurier rus, pe numele său Boris Skossyreff, a pretins că este suveranul Andorrei și chiar a primit sprijinul Consiliului General al țării. În aceeași lună, el a declarat război episcopului de Urgell, unul dintre co-principii Andorrei. Acesta din urmă l-a arestat pe Skossyreff și l-a expulzat din Spania, punând capăt unei saga nebunești din istoria țării.
Deși nu face parte din UE sau din zona euro, Andorra folosește moneda euro. De altfel, această țară nu a avut niciodată propria monedă. Înainte de introducerea euro, în 2011, aceasta folosea peseta spaniolă sau francul francez.
Andorra este una dintre puținele țări din lume care nu are nici un aeroport. Se poate ajunge aici doar pe uscat, prin Franța sau prin Spania. Două dintre principalele aeroporturi internaționale din apropiere sunt cele de la Toulouse (Franța) și Barcelona (Spania).
Andorra este o ţară sigură, având una dintre cele mai scăzute rate ale criminalității. Localnicii spun că dacă uiți geanta pe o bancă și vii să o iei a doua zi, o vei găsi fix în locul în care ai uitat-o.
În Andorra există una dintre cele mai mici taxe pe alimente și pe alcool, și anume 1%, respectiv 4,5%, în timp ce, în Spania vecină, majoritatea impozitelor încep de la 20%. De aceea, mulți cetățeni spanioli și francezi vizitează Andorra doar pentru a face cumpărături, cele mai căutate produse fiind carnea, produse alimentare, alcoolul și țigările.
Există mai mult de 3.000 de magazine în Andorra. La o populație de doar aproximativ 80.000 de locuitori, asta înseamnă că există un magazin la fiecare 25 de persoane. Cel mai bun lucru este acela că poți cumpăra articole de la branduri renumite cu 20%, 30% sau chiar cu 60% mai ieftin.
Andorra La Vella s-a dezvoltat ca stațiune de sporturi de iarnă și chiar a candidat pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2010, însă candidatura sa nu a fost acceptată de Comitetul Olimpic Internațional. În schimb, capitala andoriană a găzduit în 1991 și în 2005 Jocurile Statelor Mici ale Europei.

Citeşte şi: Curiozități despre Danemarca. Lucruri neștiute despre țara lui Hamlet

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *