Unii îi consideră animale dăunătoare, alții spun că sunt printre cele mai înfricoșătoare mamifere. De asemenea, nu puțini sunt cei care vorbesc despre ei ca despre niște șobolani cu aripi și îi asociază cu vampiri și cu faimosul personaj Dracula. În realitate, liliecii, căci despre ei vom vorbi în cele ce urmează, se numără printre cele mai fascinante și indispensabile creaturi pentru ecosistemele în care trăiesc. Cu liliecii ne putem întâlni peste tot, fie în peșteri, mine abandonate, poduri, păduri ori hambare.
Însă acest aspect nu ar trebui să ne îngrijoreze mai ales dacă ne gândim că legendele croite în jurul liliecilor sunt într-adevăr doar legende. Ba din contră, ar trebui ca prezența lor să ne bucure pentru simplul fapt că activitatea și prezența lor sunt benefice oamenilor. În cele ce urmează îți propunem să explorăm împreună lumea unora dintre cele mai neînțelese animale de pe Terra.
Ce este liliacul
Liliecii sunt animale care fac parte din al doilea cel mai mare ordin de mamifere, denumit Chiroptera, un nume de origine greacă care înseamnă „aripa mâinii” și care descrie cu exactitate cea mai neobișnuită trăsătură anatomică a acestui animal. Se crede că aceste mamifere zburătoare au evoluat dintr-un strămoș comun cu caii și cu rinocerii. Alții susțin că strămoșii liliacului au fost, probabil, mamifere placentare care se hrăneau cu insecte, care trăiau în copaci și care au făcut parte din același grup care a dat naștere șoarecilor și cârtițelor. Primele fosile de lilieci datează din urmă cu aproximativ 52 de milioane de ani, în perioada Eocenului, relatează Smithsonian.
Liliecii pot fi întâlniţi în aproape fiecare regiune a planetei
Liliecii variază în ceea ce privește culoarea și textura blănii. Aspectul feței, care este dominat de bot și de urechi, variază în mod surprinzător de la o specie la alta și, adeseori, de la un gen la altul. La mai multe specii, o podoabă cărnoasă complexă, denumită frunza nazală, înconjoară nările. Deși funcția exactă a acestor accesorii faciale nu a fost încă determinată, oamenii de știință cred că ele pot ajuta la direcționarea apelurilor de ecolocație (n.n. – cunoscută și ca localizare acustică, reprezintă o metodă de orientare în spațiu cu ajutorul undelor sonore). Proporțiile aripilor sunt modificate în funcție de modul de zbor. Coada și membrana dintre picioare diferă, de asemenea, probabil ca adaptare la obiceiurile de hrănire, zbor și adăpostire. În cele din urmă, liliecii se diferențiază și în ceea ce privește pozițiile pe care le adoptă atunci când se adăpostesc, în special dacă stau atârnați sau dacă se agață de un perete, dar și în ceea ce privește modul în care aripile sunt pliate și folosite.
Cel mai mic și cel mai mare liliac
Speciile de lilieci au fost împărțite în două subordine: Megachiropterele, adică liliecii mari care se hrănesc predominant cu fructe și nectar de flori, și Microchiropterele, liliecii de mici dimensiuni, capabili de ecolocație pentru a-și găsi hrana. Cu toate acestea, dovezile mai recente susțin că acest ordin ar fi fost împărțit în Yinpterochiroptera și Yangochiroptera.
Chiropterele cuprind aproximativ 20% dintre toate speciile de mamifere clasificate din lume, în prezent fiind recunoscute între 1.200 și 1.300 de specii în toată lumea. Acestea se diferenţiază în funcţie de dimensiune şi de greutate. Cel mai mic liliac și, totodată, cel mai mic mamifer din lume, este liliacul-bondar (Kitti), care trăiește în vestul Thailandei şi în sud-estul Myanmar-ului. Acesta măsoară între 29 și 34 de milimetri în lungime, are o anvergură a aripilor de 15 centimetri și o greutate de doar 2,5 grame. La polul opus se află specia denumită vulpea zburătoare (Acerodon jubatus), care poate să cântărească 1,6 kilograme și să aibă o anvergură a aripilor de până la 1,7 metri, aflăm de pe enciclopedia online Britannica.
Ce beneficii au liliecii pentru oameni
Liliecii pot fi găsiți în aproape fiecare regiune a planetei, cu excepția deșerturilor extreme și a regiunilor polare precum Artica și Antarctica. Ei sunt importanți în ecosistemele lor, oferind oamenilor o serie de beneficii. Spre exemplu, excrementele de liliac sunt extrase ca guano din peșteri și sunt folosite pe post de îngrășământ.
De asemenea, liliecii consumă insecte dăunătoare, în special țânțari, reducând nevoia utilizării de pesticide. Uneori, liliecii sunt utilizați pe post de hrană de triburile care trăiesc de-a lungul Asiei și Pacificului. În același timp, în jur de 500 de specii de plante se bazează pe polenizarea liliecilor, astfel că tind să aibă florile deschise pe timp de noapte. Mai mult decât atât, există multe plante din pădurile tropicale care depind de polenizarea făcută de aceste mamifere.
Liliecii sunt, totodată, și adevărate rezervoare naturale pentru mulți agenți patogeni, cum ar fi rabia. Din cauza faptului că sunt extrem de mobili, de sociali și cu viață lungă, aceștia pot ușor răspândi bolile.
Semnificația culturală a liliecilor
Deoarece liliecii sunt mamifere zburătoare, în mai multe tradiții, aceștia sunt considerați ființe liminale. De asemenea, în multe culturi, între care și cele ale unor țări europene, liliecii sunt asociați cu întunericul, reaua-voință, vrăjitoria și moartea. Printre triburile amerindiene, cum ar fi Creek, Cherokee și Apache, liliacul este văzut ca un spirit buclucaș, notează Wikipedia. În Tanzania, se crede că o creatură înaripată similară liliecilor, pe nume Popobawa, este un spirit rău care își schimbă forma și care atacă și sodomizează victimele.
Ecolocația reprezintă o metodă de orientare în spațiu cu ajutorul undelor sonore
În mitologia aztecă, liliecii simbolizau tărâmul morților, distrugerea și degradarea. În schimb, o legendă originară din Nigeria de Est spune că liliacul și-a dezvoltat obiceiurile nocturne după ce a produs moartea partenerului său, șobolanul, și acum se ascunde să nu fie prins.
Curiozități despre lilieci
Spre deosebire de un câine sau de o pisică, animale care trăiesc în medie 15-20 de ani, liliacul are o durată de viață ce poate depăși 30 de ani.
Ghepardul, care este cel mai rapid animal terestru, poate alerga cu până la 110-120 km/h. În schimb, liliacul poate atinge în zbor o viteză de 100 km/h. Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee au descoperit că liliacul mexican cu coadă liberă poate atinge viteze de până la 160 km/h, ceea ce îl face cel mai rapid mamifer, scrie Nature Conservancy.
Liliecii își pot localiza hrana (insectele) în întuneric prin emiterea unor sunete pe frecvență foarte înaltă și prin ascultarea propriului ecou.
Există și lilieci carnivori care se hrănesc cu păsări mici, șopârle sau broaște.
Adeseori, un liliac poate mânca insecte într-o cantitate care echivalează cu propria sa greutate sau chiar mai mult. Unii dintre ei pot mânca până la 1.200 de țânțari într-o oră, ajutând, astfel, la controlul populației acestora.
Există lilieci care mănâncă fructe sau nectarul florilor, iar aceștia au un rol important în procesul de polenizare. Exista doar trei specii de lilieci vampiri care se hrănesc cu sângele animalelor.
Mai mult de jumătate dintre speciile de lilieci din SUA sunt pe cale de dispariție. Pe lângă pierderea habitatului, una dintre cele mai grave amenințări constă în sindromul nasului alb. Aceasta a afectat specii atât din SUA, cât și din Canada.
Unele specii de lilieci sunt solitare, în timp ce altele formează colonii de peste un milion de indivizi.
Liliecii pot supraviețui la temperaturi sub pragul înghețului, însă cei mai mulți dintre ei hibernează pe timpul iernii. Uneori, ei rămân în viață chiar și după ce corpul lor a fost complet înghețat.
Pe timp de iarnă, unele specii de lilieci migrează, altele hibernează, iar unele își induc o stare de hipotermie, care poate dura de la câteva ore, până la câteva luni.
Liliecii palizi par să fie imuni la înțepăturile de scorpion, chiar și la cel mai veninos dintre aceștia, și anume scorpionul de scoarță din Arizona (SUA). Până la 70% din dieta unui liliac palid poate fi reprezentată de scorpioni în anumite perioade ale anului.
Cei mai mulți lilieci fac un singur pui pe an, ceea ce înseamnă că natalitatea acestei specii este destul de scăzută.
Un aspect interesant este acela ca mamele-liliac își pot găsi puii printre alte mii și chiar milioane de pui prin vocile și mirosurile lor unice.
Sistemul circulator al liliacului pompează sânge în direcția opusă, adică de la cap către corp. Toate mamiferele au venele prevăzute cu valve care previn curgerea înapoi a sângelui, însă liliecii au astfel de valve și în artere.
Fecalele liliecilor, care poartă denumirea de guano, sunt una dintre cele mai eficiente substanțe de fertilizare a solului. Nu demult, afacerile cu guano erau de mare succes, acesta fiind cel mai valoros produs exportat din Texas, chiar mai mult decât petrolul.
În Austin (Texas) trăiește cea mai mare populație urbană de lilieci mexicani cu coadă liberă din America de Nord, Aceasta numără aproximativ 1,5 milioane de exemplare și își are „cartierul general” sub podul „Congress Avenue”.
În timpul zborului, inima liliacului ajunge să aibă și 1.000 de bătăi pe minut.
Liliecii sunt animale foarte curate. Ei se curăță aproape tot timpul, mai puțin când dorm sau când mănâncă pentru a-și păstra blana moale, curată și mătăsoasă, ca blana pisicilor.
Un anticoagulant derivat din saliva liliecilor este folosit în medicină pentru a trata atacurile de cord.
Citeşte şi: Curiozități despre pești – lucruri neștiute despre pești
