Daniela Nane a anunțat divorțul de Adrian Cioroianu, după ce a fost surprinsă sărutându-se cu alt bărbat: „Sunt o femeie divorțată”. Cine e noul iubit

Daniela Nane a anunțat divorțul de Adrian Cioroianu, după ce a fost surprinsă sărutându-se cu alt bărbat: „Sunt o femeie divorțată”. Cine e noul iubit

Daniela Nane a făcut primele declarații după ce a fost surprinsă sărutându-se cu tenorul Octavian Ene. Actrița a confirmat pe pagina ei oficială de Facebook divorțul de Adrian Cioroianu.

Daniela Nane, în vârstă de 52 de ani, este o actriță română, câștigătoarea ediției din 1991 a concursului Miss România. De-a lungul anilor, aceasta s-a făcut remarcată doar datorită carierei sale, mereu a preferat să nu își expună viața personală, însă acum au ieșit la iveală detalii neașteptate.

Actrița a fost căsătorită până în anul 2002 cu Viorel Popa. Ani mai târziu, în 2016, ea s-a căsătorit cu Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale din București. Se afișau rar în imagini pe rețelele de socializare, pozau într-un cuplu fericit, totul până acum.

Publicația Mediaflux a surprins-o de curând pe Daniela Nane sărutându-se cu tenorul Octavian Ene, care nu a împlinit încă 30 de ani, în fața hotelului Hilton, de pe Calea Victoriei din București. Cei doi îndrăgostiți au continuat gesturile tandre și în mașina bărbatului.

Adrian Cioroianu, declarații după ce Daniela Nane a apărut cu Octavian Ene

Aceeași publicație l-a contactat pe Adrian Cioroianu pentru a comenta imaginile cu Daniela Nane și Octavia Ene. Acesta a zis: „Vreți să vorbim de criza din Egipt sau despre ce? Dacă vreți să vorbim despre Israel, putem să vorbim…”.

În schimb, pe pagina ei oficială de Facebook, Daniela Nane a anunțat divorțul de Adrian Cioroianu. „Sunt o femeie divorțată! Vă mulțumesc că-mi respectați viața privată, ca și până acum”, a fost mesajul transmis de frumoasa actriță, pe pagina ei socializare.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fdaniela.nane.7%2Fposts%2F7319466018147761&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”640″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

Cine e tenorul Octavian Ene, noul iubit al Danielei Nane

Octavian Ene, în vârstă de nici 30 de ani, e tenorul care a apărut alături de Daniela Nane. El a absolvit Liceul Gheorghe Șincai din București, a studiat Canto la Universitatea Națională de Muzică București, iar actualmente este doctorand al aceleiași instituții universitare, scrie Mediaflux.

Este și solist vocal – tenor – la Teatrul Muzical Ambasadorii.

Daniela Nane are un băiat

Daniela Nane și Adrian Cioroianu s-au căsătorit în secret în anul 2016. Actrița are un fiu, pe Codin, de 25 ani, din căsnicia cu omul de afaceri Viorel Popa. Codrin a practicat scrimă, înot și atletism și este foarte înalt, are 1,94 de metri.

Fiul actriței a studiat psihologie investigativă. „Am făcut scrimă opt ani, dar nu mi-a plăcut la antrenamente. Eu făceam sportul acesta de plăcere, dar nu puteam să sufăr să merg la antrenamente. Eram talentat, dar nu m-a interesat să fac o carieră din asta”, spunea în 2022 Codin la Pro TV.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *