De către cine și cum vor fi accesate înregistrările audio-video din școli. Precizările ministrului Ligia Deca (VIDEO)

De către cine și cum vor fi accesate înregistrările audio-video din școli. Precizările ministrului Ligia Deca (VIDEO)

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că înregistrările audio-video din școli vor putea fi „accesate doar de către autoritățile abilitate, poliție, procuratură, sau de către directorul unității de învățământ, pe baza unei cereri scrise și motivate”, transmite Agerpres.

 

Ligia Deca, precizări despre înregistrările audio-video din școli

 

Aflată vineri la Sibiu, Ligia Deca a amintit că luni a fost lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanță pentru modificarea legilor educației.

„Între modificări, ca urmare a creşterii fenomenului de violenţă în şcoală, am fost solicitaţi, chiar de către şcoli, să creăm o bază legală care să permită utilizarea echipamentelor audio-video deja existente în şcoli sau care, poate, se vor instala, pentru a putea verifica ce s-a întâmplat în timpul orelor de curs dacă există o sesizare de violenţă sau de distrugere de bunuri”, a declarat ministrul Educației, în conferința de presă organizată la Sibiu.

 

Vor putea fi accesate de autoritățile abilitate și directorul școlii, pe bază de cerere

 

Ligia Deca a menționat că s-a cooperat cu Ministerul Justiției și Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale astfel încât să fie elaborată o prevedere legală care, pe de o parte, stabileşte această posibilitate pentru şcoli, dar şi condiţiile în care se pot accesa aceste înregistrări.

„Ele pot fi accesate doar de către autorităţile abilitate, poliţie, procuratură, sau de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza unei cereri scrise şi motivate, cu respectarea prevederilor de protecţie a datelor personale. Mai mult, introducerea noilor prevederi ne ajută să şi sancţionăm orice potenţială utilizare neconformă a acestor înregistrări”, a mai spus ministrul Ligia Deca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *