De ce a scos pistolul polițistul care a lovit cu mașina un bărbat în Constanța. Precizările Poliției

De ce a scos pistolul polițistul care a lovit cu mașina un bărbat în Constanța. Precizările Poliției

Oamenii aflați de Revelion în zona strada Prelungirea Liliacului din Constanța au devenit agresivi verbal, l-au „agresat fizic” pe polițistul care a lovit bărbatul cu mașina și l-au tras de uniformă, iar omul legii a scos pistolul din dotare, a anunțat IPJ Constanța, marți, 2 ianuarie.

„În cazul accidentului rutier din data de 1 ianuarie a.c., mai multe persoane aflate în zonă ar fi devenit agresive verbal, motiv pentru care în sprijinul polițiștilor au fost trimiși luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța”, a transmis Poliția Constanța.

Până să ajungă trupele speciale și jandarmii, „mai multe persoane l-ar fi agresat fizic pe un polițist din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța, pe care l-ar fi tras de uniformă. Acesta ar fi scos pistolul din dotare, pentru a efectua somațiile legale”, spune Poliția în comunicatul în care precizează că „ulterior, conflictul a fost aplanat”.

Accidentul rutier face obiectul unui dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, iar polițistul vinovat va fi cercetat intern de IPJ Constanța.

Polițistul constănțean a fost la un pas să fie bătut în noaptea de Revelion, după ce a lovit cu mașina Poliției un bărbat care încerca să aprindă artificii în mijlocul străzii. Momentul impactului a fost filmat, iar victima e în stare gravă la spital, scrie Ziua de Constanța.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *