De ce Radu Vâlcan a refuzat să mai joace în seriale de televiziune: „Mereu primesc propuneri”. În ce film va apărea curând

De ce Radu Vâlcan a refuzat să mai joace în seriale de televiziune: „Mereu primesc propuneri”. În ce film va apărea curând

Radu Vâlcan apărea cu ani în urmă în seriale de televiziune, majoritatea dintre ele erau difuzate la Acasă TV. Acum, într-un interviu pentru unica.ro, prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii” a dezvăluit că a mai primit propuneri, dar pe toate le-a refuzat. A acceptat însă provocarea la teatru și într-un film.

Radu Vâlcan prezintă de șapte sezoane emisiunea „Insula Iubirii”, care e difuzată la Antena 1. A luat o lungă pauză de la serialele de televiziune unde acum câțiva ani făcea furori și unde a și cunoscut-o pe Adela Popescu, soția lui și mama copiilor săi.

Radu Vâlcan: „Îmi place să joc pe scena mea din… parc, în ritm alert”

S-au văzut pe platourile de filmare de la „Iubire și onoare” și de atunci sunt de nedespărțit. Cu toate acestea, prezentatorul refuză de ceva vreme toate propunerile pe care le primește pentru a apărea în seriale.

Întrebat dacă i-a lipsit actoria în această perioadă, el a zis: „Nu mi-a lipsit absolut deloc. Mereu primesc propuneri, dar nu mai cred în, cum se zice, industria asta. Pentru că nu mai cred în scenarii. Este o criză de povești reale, firești, ori eu nu am răbdare să accept orice. Cunosc și sunt recunoscător, dar îmi place să joc pe scena mea din… parc, în ritm alert”.

Chir dacă nu mai joacă în seriale de televiziune, Radu Vâlcan a urcat de câteva ori pe scena teatrului, și curând va apărea și într-un film, e vorba despre „Retreat Vama Veche”, în care apare și Adela Popescu. „În ultimii ani am jucat în câteva spectacole de teatru, chiar alături de Răzvan Fodor.

Regizorul Petre Năstase ne-a propus, am citit scenariul, am acceptat. Am acceptat pentru Petre, pentru că este altceva, ceva în care cred“, a zis prezentatorul, care a și vorbit despre rolul lui în film.

„Urăsc personajul meu, mi se pare mai mult decât obositoare viața, contextul său. Nu vreau să stric surpriza, dar am avut șansa să joc altăuri de actori foarte talentați și darnici la filmare. Le mulțumesc și aici!”.

Cum e căsnicia Adelei Popescu cu Radu Vâlcan

Prezentatoarea de televiziune și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri în peisajul monden. S-au cunoscut cu mulți ani în urmă, pe platourile de filmare, iar de atunci sunt împreună. Și-au întemeiat o familie, au cariere de invidiat, însă, ca în orice cuplu, Adela Popescu a recunoscut că mai există și discuții între ei.

Au grijă însă să pună familia pe primul loc, indiferent de neînțelegeri, care mereu au fost trecătoare. „Nouă ne lipsesc multe lucruri, dar nu ne lipsesc alea esențiale. Amândoi ne dorim același lucru, adică aveam aceeași țintă, care nu înseamnă vrem să ne facem casa nu știu unde sau vrem să ne schimbăm mașina, nu asta!

Pentru noi familia este cel mai important lucru și când ai acest țel în minte permanent, tu știi că sacrifici orice pentru asta. Și alegerile pe care le-am făcut pentru a avea o familie cât mai echilibrată s-au dovedit a fi alegeri bune și constructive pentru noi”, a spus actrița pentru Playtech.

Și a continuat: „Nici certurile nu mai sunt la fel când tu te gândești cumva în economia vieții și a copilului tău, cum poate nu e bine să asiste la anumite discuții și atunci zici: lasă-mă, ce să ne mai certăm și așa mai departe. Adică pentru noi țelul ăsta comun ne-a salvat”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *