Din 2017, Maria Cristea, angajată a Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), își donează părul în sprijinul pacienților cu cancer. Până acum, Maria trimitea cozile cu poșta, dar săptămâna asta, femeia a predat părul pentru prima dată în persoană la sediul Fundației Renașterea din București.
Pe final de martie, Maria Cristea s-a prezentat într-o miercuri la prânz la sediul Fundației Renașterea cu un plic de hârtie. „Am emoții”, mărturisește cu fața senină și vocea nesigură. Conținutul plicului e menit să aducă un zâmbet pacienților cu cancer care și-au pierdut părul – trei codițe împletite, din păr natural. Cea brunetă, de 32 de centimetri, îi aparține Mariei.
Maria are 49 de ani, e din Sălaj și lucrează la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) din București, la Biroul de Informare și Relații Publice. Din 2005 și până în vara lui 2022 a lucrat la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj. După ce a câștigat concursul la IGI, s-a mutat în București, soțul și fiica rămânând acasă. Dar se vizitează cu rândul – mai vin ei în București, mai trage ea o fugă la Sălaj.
Brunetă, cu tunsoarea proaspătă în stil bob, Maria își donează părul din 2017. Cu un an și jumătate înainte, o cunoștință apropiată fusese diagnosticată cu cancer și așa a aflat că prețurile unei peruci de calitate, din păr natural, pornesc de la 1.800 de lei și pot depăși 4.000.
Acela a fost momentul în care am decis că ori de câte ori voi avea posibilitatea, o să donez părul.
Femeia mărturisește că iubește părul lung, dar crede că „nu trebuie să ne gândim doar la noi”; contează mai mult suferința celor care au nevoie de el. Astfel, și-a dezvoltat o rutină de îngrijire care să-i păstreze părul sănătos de la o donare la cealaltă. Folosește uleiuri și diferite tratamente, nu-l decolorează și nu se atinge de spuma de păr. Uscătorul îl folosește rar, în cazuri de urgență.
Chiar dacă fiica ei încă nu îndeplinește criteriul de lungime de 20 de centimetri, după aceste ultime două dăți în care mama sa a donat, se gândește și ea să facă acest pas.
Diferențele dintre perucile medicinale și cele accesibile din comerț sunt considerabile, povestește Cătălina Negară, directoarea Fundației Renașterea.
„În urma chimioterapiei care le afectează foarte mult țesuturile, pacienții au calota foarte fină, iar perucile medicinale sunt foarte bine tolerate”.
Cătălina Negară, directoarea Fundației Renașterea
Fundația a fost înființată în 2001 cu scopul de a derula proiecte și campanii de informare cu focus pe cancerul de sân și cel de colon.
Cum în 2017 locuia în Sălaj, Maria a făcut prima donație prin poștă: o codiță de 34 cm. În 2019 a revenit cu una de 28. În 2022, cu o alta de 36 cm. Astăzi, la final de martie, o predă personal pe cea de 32 cm.
Alături de codița ei, Maria a mai adus alte două, de la fiica și partenera unui prieten.
„Vreau să continui acest demers cât se va putea. Sunt alături de persoanele aflate în suferință și le doresc multă sănătate și încredere, cu speranța că totul va fi bine”.
Odată predat, părul este triat în funcție de culoare și textură, apoi este trimis atelierului de peruci din Galați cu care fundația colaborează. În funcție de lungimea perucii, pentru un singur exemplar este nevoie în jur de 7-10 cozi, de minimum 20 de centimetri. Procesul e laborios, iar la finalul unei săptămâni de lucru rezultă două peruci.
23.000 de codițe colectate în 8 ani
În 2015, fundația a demarat campania „Vieți împletite”, ce constă în colectarea de codițe de minimum 20 cm. În cei nouă ani de când au demarat campania, fundația a primit peste 23.000 de codițe. Alături de Maria, printre alți donatori recurenți se numără și copii care au ales să facă o faptă bună.
Maria, predând codițele la recepția fundației
„Fetițe care au avut în familie pe cineva care și-a pierdut părul”, povestește directoarea fundației, „au decis să-și taie coada și să o doneze. Și avem fetițe care sunt deja la a doua donație”. Dar cum implicarea nu ține de vârstă sau gen, și bărbații fac donații recurente.
Chiar dacă prietena ei a pierdut lupta cu boala în 2018, Maria n-are de gând să-și întrerupă obiceiul. Și îi îndeamnă și pe ceilalți, oricine are posibilitatea, să aducă o bucurie persoanelor care au nevoie cel mai mult. Emoția e acolo în fiecare zi în care donează, de fiecare dată, de opt ani încoace.
