Pe fâşia de nisip dintre lacul Siutghiol și Marea Neagră, celebră pentru numeroasele atracții turistice pe care le găzduiește, au petrecut de-a lungul timpului, vacanţe de neuitat milioane de turişti atât din ţară, cât şi din întreaga lume.
Staţiunea Mamaia a fost înzestrată cu una dintre cele mai mari plaje din întreaga Europă. Aceasta se întinde pe o distanţă de aproape 10 kilometri, între oraşele Constanţa şi Năvodari, iar lăţimea sa atinge adesea 200 de metri. Plaja este acoperită cu nisip fin, fără pietre şi scoici în exces, iar intrarea în apă se face lin, adâncimea mării crescând treptat, pe o distanţă destul de mare.
În ultimele decenii, staţiunea a fost supusă unui amplu proces de modernizare, căpătand un frumos aer occidental. Palmieri, fântâni arteziene spectaculoase, evenimente mondene şi spectacole de senzaţie, restaurante şi cluburi luxoase, terase şi grădini liniştite, zone de promenadă, parc acvatic, telegondolă şi centre de agrement, toate aceste facilităţi fac din Mamaia o staţiune a bunului-gust, distracţiei şi relaxării.
Mamaia este considerată perla litoralului românesc încă din secolul trecut, când Regina Maria, îndrăgostită fiind de acest loc a construit aici Palatul Regal din Mamaia. Iată cât de frumos descrie aceasta staţiunea:
”Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârșitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca niște petale de flori aruncate de zâne, băi de mare și acel râs ce izbucnește anume când năvălește asupra ta apa rece, foșnetul șoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâșie de spumă albă ca zăpada; jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniți de bucurie și alergând ca niște ogari cenușii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericre; bone cu uneltele necesare pentru baie: cu umbrele de soare și cuvinte de dojană, apoi iarăși râsete, râsete. Bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii”.
Mulţi dintre noi ne-am amuzat în sinea noastră de denumirea staţiunii şi ne-am pus întrebări fără răspuns, legate de originea acestui nume, neobişnuit pentru o aşezare turistică.
Ei bine, denimirea “Mamaia” nu a fost atribuită întâmplător acestui loc. În spatele acestui nume stă o legendă misterioasă, pe care foarte puţini o cunosc.
Povestea spune că Mamaia a fost… o moldoveancă, soția unui viteaz român omorât de turci în luptele ce se dădeau în acele vremuri tulburi pe teritoriul Dobrogei. Luând exemplul soțului ei, femeia din Moldova s-a luptat și ea cu ienicerii și spahiii sultanului, până când a fost prinsă și luată roabă de către pașa din Silistra, împreună cu fiica ei, Constantina. Acest pașă însă, impresionat de vitejia româncei, i-a construit o casă pe malul mării, i-a lăsat bani și multe slugi de neam moldovenesc, pentru a se înțelege cu ei, lăsând-o pe femeie să trăiască acolo în liniște, împreună cu fetița ei.
Atât mama, cât și fiica ei, erau renumite pentru frumusețea și cumințenia lor. Fiica era mereu în preajma mamei ei și legenda spune că îi zicea “Mamaia”.
Într-o zi, pe când moldoveanca se afla singură pe malul mării, sosi o barcă plină de soldați turci. Aceștia o răpesc și fug cu ea, pe mare. Temându-se de soarta ei, moldoveanca strigă după fata ei. Aceasta, auzind-o, iese afară din casă și alergând spre barcă, striga: “Mamaia! Mamaia!”. Cu toate că barca era deja în larg, fata ajunge imediat la mal și intră în apă. Speriată că i se îneacă fetița, mama a început să se roage la Dumnezeu cu foc și ca prin minune, în locul apelor învolburate, sub picioarele Constantinei s-a ridicat o punte de nisip care tot creștea. În același timp, mama dispăruse ca prin farmec din barcă…
Observând aceasta, fetița a început să alerge pe puntea de nisip și să țipe și mai tare: “Mamaia! Mamaia!”. Povestea concluzionează că Dumnezeu ascultase rugăciunea mamei și a prefăcut-o pe aceasta în punte de nisip și a așternut-o ca drum între ape, ca să nu se înece fetița ei. De atunci, această fâșie de nisip, pe care se află plaja și stațiunea și în zilele noastre, se numeste MAMAIA.
Potrivit istoricilor însă, numele stațiunii ar veni de la cel al unei persoane de origine tătară, adică Mamai. El era cel care deținea, undeva la sfârșitul secolului al 19-lea, o suprafață mare de pământ în zonă.
