În timp ce contraofensiva întârzie să-și arate roadele, numărul de morți crește zilnic în tabăra ucraineană, iar civilii sunt epuizați de atacurile constante ale rușilor, relatează The Washington Post.
Cele mai recente atacuri ale rușilor au vizat o catedrală istorică din Odessa, o clădire rezidențială din Krivoi Rog, oraș aflat în sudul Ucrainei, și un centru de transfuzii de sânge din regiunea Harkov. De asemenea, săptămâna aceasta, două rachete rusești au lovit un bloc din orașul Pokrovsk, situat în estul țării. Acolo, un tren de evacuare preia în mod regulat persoanele care fug din zonele de pe linia frontului din apropiere, ucigând civili și lucrători de urgență aflați la fața locului.
Aparent, veștile bune s-au terminat pentru ucraineni, în ciuda faptului că au mare nevoie de ele pentru a-și păstra optimismul, scriu jurnaliștii publicației americane.
„Mai este cineva în viață?”
Profesoara de muzică Svitlana Zhdanova, în vârstă de 75 de ani, stătea în sufrageria ei din Pokrovsk, marți seara, când rachetele rusești i-au lovit blocul spulberându-i toată sticlăria, dar și pianul la care obișnuia să cânte, relatează The Washington Post.
Clădiri rezidențiale avariate în urma loviturilor cu rachete rusești în Pokrosk. FOTO: Profimedia
Neștiind încotro să se îndrepte, femeia a strâns cioburile din apartamentul în care locuiește din 1969 și a decis să rămână.
Raisa Rybalchenko, în vârstă de 78 de ani, locuia la etajul patru al blocului grav avariat în urma dublului atac. Ea se afla în bucătărie când a fost lovită de prima explozie. La scurt timp după aceea, cinci bărbați au bătut la ușă, strigând: „Mai este cineva în viață?”. „Da!”, a glăsuit femeia.
Unul dintre ei a cărat-o pe scări. La scurt timp după aceea, o a doua rachetă a lovit din plin. Cel puțin nouă persoane au murit până în prezent, iar alte zeci au fost rănite.
„Nu am nicio idee despre ce va urma. Sunt pur și simplu în stare de șoc”, declara femeia, care speră acum că autoritățile îi vor repara apartamentul.
„Noi, ucrainenii, nu am meritat acest destin”
Alla Blizniuk, în vârstă de 42 de ani, lucrează într-o brutărie din Smila, un orășel din centrul Ucrainei. Ea a mărturisit că are zilnic comenzi pentru recepțiile funerare, în timp ce părinții se pregătesc să-și îngroape copiii uciși pe front la sute de kilometri distanță.
Povestește că „înainte”, chiar și atunci când situația era dificilă, „oamenii erau uniți”: făceau voluntariat, găteau unii pentru alții și livrau mâncare soldaților. Acum, există un sentiment de „dezamăgire colectivă”, subliniază femeia.
Blyzniuk trăiește, de asemenea, cu teama că soțul ei sau cei doi fii ai lor vor fi mobilizați. A observat deja că pe străzile orașului circulă mult mai puțini bărbați decât înainte. Ucraina nu face public numărul victimelor militare, dar toată lumea împărtășește povești, a spus ea, despre noii soldați de pe front care nu rezistă mai mult de două, trei zile.
„Apărătorii țării noastre ar trebui să fie profesioniști”, a declarat femeia. „Sunt foarte tristă. Noi, ucrainenii, nu am meritat acest destin”.
„Nu am mai văzut niciodată atât de mult sânge”
În regiunea Donețk, un soldat ucrainean de origine estoniană, cu numele de cod Suzie, lucrează la un punct de prim ajutor pentru soldații răniți, înainte ca aceștia să fie transferați la spitale din orașe mai sigure. La morga improvizată, a ajutat la sortarea sacilor necesari pentru cadavrele soldaților.
Uneori, povestește bărbatul, corpurile soldaților sunt atât de ciopârțite încât trebuie să folosească doi sau trei saci pentru rămășițele lor. „Nu am mai văzut niciodată atât de mult sânge. Plătim un preț atât de mare pentru libertate”, a adăugat el.
Urmele dureroase ale războiului pândesc peste tot
Aceste scene se desfășoară la mare depărtare de capitala Kiev, unde civilii, protejați de apărarea aeriană consolidată, adesea abia dacă mai reacționează la sirenele de raid aerian. Dar chiar și aici, urmele dureroase ale războiului pândesc peste tot, relatează Washington Post.
Pe băncile parcurilor se află soldați răniți abia ajunși în Capitală, într-o scurtă pauză de țigară sau cafea, înainte de a se întoarce pe paturile lor de spital.
Viktor, în vârstă de 34 de ani, fost ospătar într-un restaurant, se numără printre ei. El a fost atacat, săptămâna trecută, cu mortiere într-un tranșeu de pe linia frontului din Zaporojie. Încheietura mâinii i-a fost crestată, iar fața – acum acoperită de cruste – i-a fost împroșcată cu schije. Are și genunchiul rănit.
Tânărul se consideră norocos că încă mai poate să meargă. Vede, în preajma lui, că alți bărbați au rămas schingiuiți, iar Facebook-ul lui Viktor este inundat de fotografii ale soldaților care nu au mai ajuns acasă. Nici nu mai vrea să-și deschidă telefonul. Imaginile îl bântuie.
„Este mult prea deprimant”, a mărturisit el. Ultima luptă la care a luat parte a fost istovitoare. Odată, unitatea sa a avut nevoie de șapte ore pentru a avansa doar 400 de metri. „Iar asta a fost destul de rapid”, a povestit tânărul.
Un soldat care și-a pierdut un picior spune că nu s-ar mai înrola: „Nu vreau să fiu în compania unor oameni nemotivați”
Ruslan Proektor, în vârstă de 52 de ani, și-a pierdut piciorul în această vară când a călcat pe o mină în luptele din est. A fost rănit din nou când soldatul care încerca să îl transporte a călcat pe o alta. Acum, că se recuperează la Kiev, soția sa, Anna Oliinyk, în vârstă de 47 de ani, a declarat că își dorește ca „contraofensiva să fie mai activă”.
„Avem toți acești bărbați care se întorc de pe linia frontului fără membre”, spune femeia, uitându-se la soțul ei, care se află într-un scaun cu rotile. „Vreau ca prețul pe care l-au plătit să fie rezonabil. Altfel, este pur și simplu inutil prin ce au trecut.”
Dacă ar avea de ales acum, a spus Proektor, nu s-ar mai înrola. „Îi iau pe toți și îi trimit în prima linie fără o pregătire adecvată. Nu vreau să fiu în compania unor oameni nemotivați”, a explicat soldatul.
Alții ca el sunt în principal furioși pe Rusia, dar nu se tem să critice Ucraina.
Săptămâna trecută, președintele Volodimir Zelenski a recunoscut că un audit guvernamental al centrelor de recrutare a descoperit practici „revoltătoare” în rândul funcționarilor corupți.
Un soldat care poartă indicativul „pozitiv” și care se recuperează la un spital din Kiev după ce a suferit contuzii în Herson și Bahmut, este de părere că cei care care profită de pe urma războiului „ar trebui trimiși în linia întâi”.
„Așteptările noastre erau mai mari”
Iulia Paltseva, în vârstă de 36 de ani, o recepționeră din Kiev, a declarat că a fost șocată de modul în care locuitorii din Kiev încă petrec și socializează. Prietenul ei se află pe front și va fi transferat în curând să lupte lângă Bakhmut, a spus ea.
„Toți acei oameni care dansează și zâmbesc ar trebui să își amintească faptul că există acei soldați, ca prietenul meu, în tranșee fără nicio rotație și care sunt bombardați în fiecare zi”, a spus Paltseva.
În ceea ce privește contraofensiva, tânăra s-a declarat dezamăgită: „Așteptările noastre erau mai mari. Dacă se desfășoară, se desfășoară încet”.
În Krivoi Rog, medicul Valeriya Maslyanyk, în vârstă de 58 de ani, suspină în timp ce își privește apartamentul distrus în această săptămână. O gaură imensă se află acolo unde locuiau vecinii ei. Afară, o grămadă de flori și animale de pluș îi comemorează.
Se gândește deja cu groază la iarnă și se teme că ferestrele ei nu vor fi reparate până va veni frigul. Este obosită și lipsită de speranță. Ar fi avut o dorință: „Vreau să merg la mare. Dar rușii ne-au luat toate mările”.
