DIICOT: 5 persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani – Metoda folosită

DIICOT: 5 persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani – Metoda folosită

Potrivit comunicatului, începând cu anul 2020 până în luna august 2023 (când a fost destructurat), pe raza județului Ilfov a fost  iniţiat și constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunii de proxenetism, prin  înlesnirea practicării prostituției de către 10 persoane vătămate, atât pe teritoriul României cât și în străinătate, pentru obținerea de foloase patrimoniale.

“Membrii grupului, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanele vătămate, le-au recrutat fie prin metoda loverboy, fie prin promisiunea unei vieți prospere, ulterior exercitând presiuni psihice și violențe fizice asupra acestora, să continuie practicarea prostituției. Grupul infracțional organizat, constituit pe baza legăturilor de rudenie  dintre membrii, a acționat în mod coordonat, fiecare membru având sarcini specifice, respectiv  recrutarea, transferarea și transportarea, în diferite spații sau la locațiile clienților a persoanelor vătămate, care au practicat prostituția în folosul membrilor grupării, precum și efectuarea de transferuri financiare ale sumelor de bani obținute din exploatare, prin intermediul mijloacelor de transfer rapid de bani”, transmit reprezentanții DIICOT.

De asemenea, în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor obținuți prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism, membrii grupului infracțional au achiziționat autoturisme de lux, pe care fie le-au înmatriculat pe numele unor persoane apropiate, fie nu au operat modificarea proprietarului sau le-au revândut în scurt timp.

“La data de 23 august 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală  împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ilfov și Călărași, fiind identificate și ridicate sume de bani în lei și euro, telefoane mobile, unități amovibile de stocare a datelor, un laptop și alte mijloace de probă”, mai arată sursa citată.

Totodată, au fost ridicate 4 autoturisme de lux folosite de către inculpați.

“În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 inculpați aflați sub măsura reținerii”, transmit anchetatorii. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *