Dinu Cernescu a murit. Marele regizor avea 88 de ani

Dinu Cernescu a murit. Marele regizor avea 88 de ani

Dinu Cernescu, unul dintre cei mai mai regizori din teatrul românesc, a murit, duminică, 7 ianuarie, la vârsta de 88 de ani, a anunţat Teatrul Bulandra, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

„A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în lumină alături de cei aleși. Condoleanțe familiei!”, a notat Teatrul Bulandra.

Născut la 18 octombrie 1935 în Bucureşti, Dinu Cernescu a absolvit în 1957 secţia de Regie Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „IL Caragiale” din Bucureşti, scrie agenția News.ro, într-un CV al regizorului.

A fost asistent de regie pentru Ion Sahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu sau Moni Ghelerter.

A lucrat la Teatrul Nottara, a fost regizor artistic la Televiziunea Română, iar în perioada 1994‑1995 a ocupat funcţia de director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Dinu Cernescu a debutat în 1957 pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu spectacolul „Tudor din Vladimiri”, de Mihnea Gheorghiu.

La acest teatru a mai montat „Galcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, „Peripeţiile bravului soldat Švejk”, după Jaroslav Hasek, sau „Judecătorul din Zalameea”, de Pedro Calderón de la Barca.

A colaborat cu Teatrul Nottara din Bucureşti pentru o perioadă de peste 50 de ani, timp în care a realizat montări de referință precum „Hamlet”, de William Shakespeare, „Tigrul”, de Murray Schisgal sau „Viziuni flamande”, de Michel de Ghelderode.

A mai montat pe scena celor mai importante teatre din ţară, spectacole de referinţă precum:

„Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul de Stat Braşov,
„Amoor”, de Murray Schisgal, Teatrul Mic Bucureşti,„
Tristan şi Isolda”, de Jean de Beer, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ,
„Matraguna”, de Niccolo Machiavelli, Teatrul de Comedie Bucureşti,
„Măsură pentru măsură”, de William Shakespeare, Teatrul Giulesti,„
Amadeus”, de Peter Shaffer, Teatrul Giulesti,
„Falstaff”, de Giuseppe Verdi, Opera Română Cluj-Napoca,
„Porţile pădurii”, de Elie Wiesel, Teatrul Evreiesc de Stat,
„Generaţia de sacrificiu”, de I. Valjan, Teatrul Naţional Bucureşti,
„Mamouret”, de Jean Sarment, Teatrul Bulandra,
„Sâmbătă, duminică, luni”, de Eduardo de Filippo, Teatrul Naţional din Bucureşti,
„Voiajul domnului Perrichon”, de Eugene Labiche, Teatrul Bulandra,
„Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, Teatrul Odeon.

Dinu Cernescu a fost invitat sa monteze pe marile scene ale lumii, în teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul său include peste 100 de spectacole.

Dinu Cernescu a publicat în anul 2009 un volum de memorii intitulat “Regizor”. 

„Ce zi frumoasă!”, de Michel de Ghelderode, i-a adus, în 1993, premiul UNITER și premiul APTR pentru cel mai bun spectacol TV.

A fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2005.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *