Director CNAIR, suspendat din funcție după ce a avut 938 de zile concediu medical plătit în ultimii șapte ani

Director CNAIR, suspendat din funcție după ce a avut 938 de zile concediu medical plătit în ultimii șapte ani

 

Directorul general al CNAIR Cluj, Eugen Cecan, a intrat în atenția presei locale după ce a avut contabilizate 477 de zile de concediu medical. Cecan ar fi adus foi de concediu pe rând de la mai mulți medici, cu diferite afecțiuni de care ar fi suferit. De la cardologie, până la neurologie și chiar și chirurgie.

Totul a început în anul 2022 când asupra lui Eugen Cecan a fost emis ordinul directorului CNAIR prin care era suspendat din funcție și trimitere în judecată pentru infracțiunea de delapidare. Numai că, la acel moment, ordinul de suspendare nu a intrat în vigoare, din cauza intrării lui Cecan în concediu medical.

Însă decizia oficială de suspendare din funcție a fost luată în urmă cu o săptămână. Eugen Cecan ar fi trebuit să se prezinte la comisia medicală, dacă ar mai fi vrut să continue concediul. Deoarece legea prevede efectuarea de analize medicale complexe, pentru prelungirea concediului medical sau intrarea în pensie de boală.

În dosarul de delapidare în care este acuzat, directorul Cecan ar fi produs daune și prejudicii CNAIR și s-ar fi folosit de mai mulți angajați care ar fi lucrat la ferma familiei sale.

Mai mult, Eugen Cecan nu s-ar afla la prima abatere de acest fel. Colegii săi de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale susțin că acesta nu a fost la primul concediu medical prelungit. Între anii 2017-2019, când a fost din nou suspendat din funcție, directorul a stat în concediu medical 461 de zile. În total, în ultimii șapte ani, Cecan a avut concediu medical, plătit timp de trei ani. În total 938 de zile. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *