DNA, detalii-explozive despre perchezițiile de la domiciliul lui Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova. Acuzații extrem de grave!

DNA, detalii-explozive despre perchezițiile de la domiciliul lui Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova. Acuzații extrem de grave!

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 – prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cine este și ce avere are Iulian Dumitrescu, baronul PNL intrat în vizorul DNA

În cursul zilei de 01 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au declarat reprezentanții DNA.

Percheziții DNA acasă la Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, și la rude ale acestuia: luare de mită și fals în declarații

Procurorii anticorupție au descins, în această dimineață, acasă la președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, și la domiciliile unor rude. Potrivit DNA, Dumitrescu este vizat de acuzații de luare de mită și fals în declarații. Percheziții au loc și în Capitală, într-un cartier de lux, acolo unde locuiește sora lui, Angelica Marilena Lambrea. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, președintele CJ Prahova ar fi încasat mita prin aceasta.

Vizat de anchetă este contractul pentru centura orașului Mizil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *