„Doamna Inelelor” face cercuri perfecte de fum. Explicația imaginilor spectaculoase de pe vulcanul Etna: „Excepțional și complet inofensiv”

„Doamna Inelelor” face cercuri perfecte de fum. Explicația imaginilor spectaculoase de pe vulcanul Etna: „Excepțional și complet inofensiv”

Cercuri de fum aproape perfecte, unele cu un diametru de zeci de metri, ies din vulcanul italian Etna, estul Siciliei, de la începutul săptămânii trecute, iar sute de turiști încearcă să imortalizeze spectacolul „Doamnei Inelelor”, arată un videoreportaj al agenției Reuters, preluat de News.ro, și Rai News.

Acest fenomen, care are loc la începutul lui aprilie, se explică prin apariția unui „crater nou care s-a format în urmă cu câteva zile în craterul de sud-est”, situat la peste 3.500 de metri altitudine, a declarat, pentru Reuters, un ghid pe Etna, Giuseppe Barbagallo.

Volcanoes blow smoke rings and they do it rarely, because they require such precise conditions to form. This is the amazing series of rings produced by Mt Etna on April 6, 2024.[📹 EtnaGuide]pic.twitter.com/GrcUyc3jiU

— Massimo (@Rainmaker1973) April 7, 2024

Cercurile de fum se produc la împingerea gazelor de către explozii care au loc în conducte strâmte, situate deasupra camerelor magmatice: „Se reunesc mai mulţi factori şi fac în final o mică minune”, a explicat Jacques-Marie Bardintzeff, vulcanolog de la Universitatea Paris-Saclay,

Italy’s Mount Etna, the largest active volcano in Europe, has been blowing perfect smoke circles into the sky. pic.twitter.com/W7OhcvJlpB

— DW News (@dwnews) April 7, 2024

Formarea acestor cercuri nu anunţă o erupţie viitoare, chiar dacă Etna este un vulcan în activitate, care „scuipă” cu regularitate lavă şi cenuşă

Etna, supranumită „Doamna Inelelor”, nu este singurul vulcan din lume care face aceste cercuri de fum cu un diametru de până la 200 de metri, care-şi pot păstra forma circulară pe cer până la zece minute, potrivit Futura Sciences.

Italy’s iconic Mount Etna blew stunning volcanic vortex rings, a rare natural phenomenon pic.twitter.com/HIOJ6qcr2d

— Reuters (@Reuters) April 8, 2024

Cercuri de fum emit şi vulcanii Stromboli sau Eyjafjallajökull în Islanda.

Boris Behncke, vulcanolog al Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Catania, a explicat că acest fenomen este „inegalabil” pe Etna.

Niciun vulcan de pe Pământ nu produce atât de multe inele de abur precum Etna. Inelele care au apărut de când a început această activitate, pe 2 aprilie 2024, sunt deja mii. Excepțional și complet inofensiv.

Boris Behncke;

Fenomenul nu este obișnuit, dar nici foarte rar și a fost studiat, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Fizicianul Sir William Thomson a fost cel care a dat inelelor numele de „inele vortex vulcanice”. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *