Doi polițiști chemați să oprească o petrecere zgomotoasă de Sfântă Mărie, bătuți și alungați de petrecăreți! Scene incredibile la Arad

Doi polițiști chemați să oprească o petrecere zgomotoasă de Sfântă Mărie, bătuți și alungați de petrecăreți! Scene incredibile la Arad

Cei doi poliţişti au intervenit în urma unui apel la 112, în care se reclama scandal pe stradă şi muzică dată la un volum foarte ridicat.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au fost agresaţi de petrecăreţii nemulţumiţi că au fost puşi să se legitimeze. Un suspect a fost încătuşat de poliţişti, însă acesta a fost scăpat de către grup, care i-a alungat pe oamenii legii şi au tăiat cătuşele cu un flex, au declarat pentru Agerpres surse din cadrul anchetei.

Poliţiştii atacaţi au cerut întăriri, iar mai multe echipaje au sosit în scurt timp la fața locului. Agresorii au fost prinşi când încercau să fugă cu o maşină.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, doi bărbaţi sunt acuzaţi de ultraj.

„În fapt, s-a reţinut că infracţiunile menţionate au fost comise în data de 15.08.2023, în intervalul orar 22:00-23:00, în timp ce inculpaţii BFE şi BF se aflau în localitatea Buteni, în dreptul imobilului cu nr. administrativ 474, pe carosabil, şi care au agresat fizic pe agenţii de poliţie M.D şi I.M din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Sebiş, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiindu-le cauzate leziuni care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale respectiv 3-4 zile de îngrijiri medicale, totodată proferând ameninţări cu moartea la adresa celor doi agenţi de poliţie şi executând gesturi ameninţătoare faţă de aceştia, cauzându-le astfel o stare de temere”, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori.

Suspecţii au fost reţinuţi abia după ce forțe suplimentare au ajuns la locul incidentului. Aceștia urmează să fie prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *