Doi turiști olandezi, salvați de pe munte cu elicopterul, de la aproape 3.000 de metri altitudine: „Erau în trening și în adidași”

Doi turiști olandezi, salvați de pe munte cu elicopterul, de la aproape 3.000 de metri altitudine: „Erau în trening și în adidași”

Total nepregătiți, doi olandezi au vrut să escaladeze cel mai înalt vârf din Germania, Zugspitze, altitudine maximă 2.592 de metri. Ei au fost salvați de serviciul de salvare montană Garmisch-Partenkirchen, fiind preluați, în hipotermie, cu elicopterul, relatează Bild.

Olandezii au alertat serviciile de salvamont, marți, 16 aprilie. În jurul orei 15.00, la ei au ajuns doi salvamontiști. A fost ridicat de la sol și un elicopter de la poliția bavareză, care i-a preluat de pe vârful Knorrhütte (2.051 de metri altitudine), în condiții de vânt puternic.

„S-a dovedit că nici adidașii, nici pantalonii de trening nu sunt potriviti pentru escaladarea Zugspitze”, a precizat, ironic, serviciul de salvare montană Garmisch-Partenkirchen într-o postare de pagina oficială de Facebook. În imagini se vede zăpada foarte mare.

Postarea a adunat o mulțime de comentarii. „Este uimitor că au ajuns atât de sus”, a scris Camilla K. Mulți au susținut că olandezii ar trebui să plătească cheltuielile operațiunii de salvare din buzunarele lor: „Sper că sunt taxați, având în vedere atâta nepăsare și prostie”.

Zugspitze, situat la granița dintre Germania și Austria, la sud-vest de Garmisch-Partenkirchen (landul Bavaria) și la nord de Tirol, este cel mai înalt vârf din Munții Wetterstein și cel mai înalt munte din Germania.

Prima ascensiune documentată a Zugspitze a fost realizată în 1820 de o echipă condusă de Josef Naus, locotenent în armata bavareză, împreună cu ghidul montan Johann Georg Tauschl.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *