Dosarul incendiului de la Ferma Dacilor. Funcţionara din Primăria Gura Vadului care fusese reţinută a fost pusă în libertate. Decizia, vineri

Dosarul incendiului de la Ferma Dacilor. Funcţionara din Primăria Gura Vadului care fusese reţinută a fost pusă în libertate. Decizia, vineri

Angajata de la Serviciul urbanism din Primăria Gura Vadului care a fost reţinută miercuri în dosarul în care este anchetat incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor a fost pusă în libertate, joi, pentru că instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la propunerea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele femeii.

Inculpată în dosarul în care este anchetat incendiul de la complexul Ferma Dacilor, funcţionara de la Primăria Gura Vadului a fost eliberată, în condiţiile în care, joi, la ora 15:00, a expirat ordonanţa de reţinere pe numele său, au declarat, pentru News.ro, surse judiciare. 

Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe numele femeii, însă Judecătoria Ploieşti nu s-a pronunţat înainte de expirarea ordonanţei care a permis reţinerea femeii pentru 24 de ore. 

Femeia este acuzată de abuz în serviciu, fiind suspectată că nu a făcut verificări înainte de a emite documentele care atestă construcţiile din complexul turistic.

Judecătoria Ploieşti se va pronunţa vineri asupra propunerii procurorilor privind arestarea preventivă a funcţionarei.

Primarul comunei Gura Vadului, fostul edil şi funcționara din primărie au fost audiați miercuri, 17 ianuarie la Parchetul Prahova.

Angajata primăriei care s-a ocupat de documentele construcţiilor din complexul Ferma Dacilor a fost reținută 24 de ore,  iar edilul şi fostul primar au fost plasaţi sub control judiciar.

Opt oameni au murit, printre care și un copil al patronului complexului

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie.

Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.

ISU Prahova a transmis că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu, iar o zi mai târziu, șeful DSU, Raed Arafat, a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru.

Potrivit lui Arafat, foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor, în 2019, au fost nevoiți să se pensioneze după mai multe sesizări.

Cauza probabilă a incendiului de la Ferma Dacilor este „efectul termic al curentului electric”, au precizat procurorii. Altfel spus, o încălzire excesivă generată de curentul electric care a trecut printr-un dispozitiv sau un echipament.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *