Două autobuze s-au ciocnit în Piteşti. Călătorii nu au fost răniți, dar șoferii au ajuns la spital

Două autobuze s-au ciocnit în Piteşti. Călătorii nu au fost răniți, dar șoferii au ajuns la spital

Două autobuze s-au ciocnit, sâmbătă, în municipiul Piteşti. În cele două mijloace de transport în comun se aflau călători, dar niciunul nu a fost rănit. Şoferii celor două autobuze au fost transportaţi însă la spital, informează News.ro şi ePiteşti.

Accidentul a avut loc în apropiere de centrul Piteştiului, în staţia cunoscută localnicilor sub denumirea „La Muzeu”. În eveniment au fost implicate un autobuz electric şi unul care funcţionează cu combustibil, ambele aparţinând operatorului de transport public din municipiu.

Conform reprezentanţilor ISU, niciunul dintre pasagerii aflaţi în cele două mijloace de transport în comun nu a avut nevoie de ajutor medical.

Însă cei doi şoferi au fost preluaţi şi transportaţi la spital, potrivit ISU Argeş. „Una dintre victime, în vârstă de 59 de ai, acuza dureri în zona lombară, iar cealaltă, îm vârstă de 56 de ani, a suferit un traumatism în zona capului şi acuza dureri în zona coloanei cervicale şi la membrul inferior drept”, adaugă ISU Argeş, conform presei locale.

Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti se află locul accidentului pentru cercetări.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *