Două mașini înghițite de asfalt, după ce o stradă s-a prăbușit în Italia. Întreaga zonă a fost evacuată

Două mașini înghițite de asfalt, după ce o stradă s-a prăbușit în Italia. Întreaga zonă a fost evacuată

Evenimentul a avut loc în jurul orei cinci dimineața, când o imensă groapă s-a deschis în mijlocul străzii. Prima victimă a fost un șofer și partenerul său care circulau prin zonă și a căror mașină a fost înghițită de asfaltul care a cedat sub greutatea sa. Din fericire, cei doi ocupanți ai vehiculului au scăpat cu răni minore și doar cu o sperietură zdravănă.

În urma prăbușirii, un platan și o altă mașină parcată pe marginea drumului au fost, de asemenea, trase în groapă, conform Il Messaggero.

Cum arată limuzina rusească pe care Vladimir Putin i-a făcut-o cadou lui Kim Jong Un

Pentru a preveni eventuale alte tragedii, clădirea situată pe strada problematică, unde locuiesc aproximativ 20 de familii, a fost evacuată de urgență, scrie StiriDiaspora.

Serviciile de salvare au intervenit imediat la fața locului, coordonând operațiunile cu poliția locală, pompierii, echipajele de la 118 și protecția civilă. Zona a fost izolată pentru a evita alte incidente și pentru a permite autorităților să evalueze situația și să inițieze măsurile de siguranță necesare.

Primele investigații indică faptul că prăbușirea străzii a fost cauzată de colapsul canalizării subterane și de spargerea conductei de apă. Ca urmare a incidentului, alimentarea cu apă a fost întreruptă într-o mare parte din zonă, pentru a permite intervenția echipelor de reparații.

Locuitorii sunt tot mai îngrijorați de starea străzilor și a clădirilor din Napoli, după ce au trăit mai multe incidente asemănătoare, cum ar fi prăbușirea unei părți a conductei de apă săptămâna trecută, care a dus la evacuarea unei clădiri din aceeași zonă.

Negocieri pe ultima sută de metri: Piedone, Burduja și Șucu, favoriții Coaliției pentru Primăria Capitalei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *