Un șofer de autobuz din Sibiu a fost atacat în trafic de un călător. Victima a sunat la 112

Un șofer de autobuz din Sibiu a fost atacat în trafic de un călător. Victima a sunat la 112

Incidentul a avut loc luni, după ce șoferul unui minibus electric Tursib care se afla în mers pe Calea Dumbrăvii din Sibiu a fost atacat de unul dintre călători, informează Ora de Sibiu.

După ce a fost lovit, șoferul a ripostat cu pumnii și cu picioarele, apoi a sunat la numărul de urgență 112.

„La locul incidentului semnalat polițiștii au constatat că între șoferul unui mijloc de transport în comun și un pasager, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi izbucnit un conflict care a degenerat în agresiuni fizice reciproce, fără a fi nevoie de intervenția echipajelor medicale”, a transmis IPJ Sibiu.

Potrivit reprezentanților Tursib, incidentul a avut loc pe traseul 3 din Sibiu, șoferul anunțând organele competente, „care se vor ocupa în continuare de investigarea cazului și vor dispune măsurile care se impun”.

În cauză, la Secția de Poliție Urbană Sibiu, s-au înregistrat două plângeri ce fac obiectul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

FOTO: Ora de Sibiu

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *