Droguri de 2,5 milioane de euro, găsite în garajul unui român din Italia

Droguri de 2,5 milioane de euro, găsite în garajul unui român din Italia

O captură record de droguri a fost făcută de în cadrul unei anchete desfășurate de Brigada Mobilă a Direcției de Poliție din Brescia. În garajul unui tânăr venit de curând din România se aflau 265 de kilograme de droguri, printre care hașiș și marijuana, evaluate la circa 2,5 milioane de euro.

Presupusul traficant a fost deja arestat și transferat la închisoarea Cantonului Mombello, unde se află la dispoziția Parchetului. 

”După cum a informat Direcția Generală de Poliție într-o notă, în urmă cu câteva zile, anchetatorii localizaseră un garaj, situat pe o stradă centrală a orașului, unde suspectul era filat pentru că venea și pleca la ore și în moduri incompatibile cu viața sa personală și profesională. Investigațiile ulterioare au condus la presupunerea că localul funcționa ca o “bază logistică” pentru depozitarea drogurilor, acționând ca un depozit. După ce au fost obținute elementele necesare, ofițerii de poliție de stat au făcut o razie în garaj și au localizat (și confiscat) peste 250 de kilograme de droguri, mai exact aproximativ 125 kg de marijuana și aproximativ 140 kg de hașiș, precum și materiale de ambalare în vid și trei balanțe de precizie”, potrivit stiridiaspora.ro.

Percheziții au fost făcute și în locuința românului de 30 de ani, în Desenzano del Garda, unde s-au găsit 22 de mii de euro în numerar, o mașină de numărat bani și alte droguri.

Mama românului crede că este vorba despre o înscenare, spunând că fiul ei a fost folosit ca țap ispășitor de traficanți.

”Mama, a cărei mărturie este relatată de Giornale di Brescia, spune că fiul ei i-a spus că a lucrat ca simplu șofer. În ziua arestării sale, potrivit femeii, acesta trebuia să facă o cursă de la aeroportul din Verona la Brescia, unde trebuia să lase o mașină. În momentul arestării, însă, bărbatul de 30 de ani a fost oprit în timp ce deschidea garajul casei cu o telecomandă pe care o avea în posesie, unde au fost găsite 125 kg de marijuana și 140 kg de hașiș. Românul nu locuia în casa din Via Zadei din Brescia, unde au fost găsite drogurile, ci era rezident în Desenzano.Judecătorul pentru investigații preliminare a dispus arestul preventiv în închisoare pentru bărbatul în vârstă de 30 de ani, care nu are antecedente penale și a sosit în Italia în urmă cu doar o lună”, mai scrie sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *