Drulă crede în Nicușor Dan. Bucureștenii au ales o dată un medic șpăgar,

Rmag Breaking News

Cătălin Drulă crede în victoria lui Nicusor Dan la Primăria Generală.  „Pretind că înțeleg cumva bucureștenii, îi înțeleg și că fac erori, au ales o dată un medic șpăgar, și nu cred că o vor face și a doua oară. Nu cred că vor alege nici clovneria, pentru că nu ne va duce nicăieri”, a spus Cătălin Drulă, la Digi24

”Mi-am făcut un obicei să nu comentez sondajele de opinie, și să mă ocup de atragerea voturilor. Oamenii îmi spun că le place de Nicușor Dan, că îl vor în continuare. Când a preluat mandatul, Nicușor Dan a plecat cu un handicap enorm, Bucureștiul era aproape în faliment, țevile nu fuseseră schimbate de nu știu când, starea transportului în comun știm foarte bine care era, între timp avem 110 kilometri de țevi schimbate în subteran, avem 300 de mijloace de transport noi”, a mai spus președintele USR.

”A venit un tip carismatic – Oprescu”

”Eu spun că, uitați-vă la declarația de avere, și la ce este în realitate. Domnul Cârstoiu în declarația de avere nu are nimic, în schimb umblă cu niște bolizi de 120.000 de euro, are o avere pe care nu mi-e foarte clar cum o poate justifica prin veniturile obișnuite. Ca politician am obligația să atrag atenția când ceva e cunoscut și vine pe toate sursele, pentru că nu vreau să lăsăm orașul din nou… a venit un tip carismatic – Oprescu, a fost o întreagă campanie și în 2008 și în 2012. În afară că era un personaj putred de corupt, acum e fugit din țară. Atunci, administrația Bucureștiului a fost un dezastru”, a conchis Drulă.

The post Drulă crede în Nicușor Dan. Bucureștenii au ales o dată un medic șpăgar, appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *