Efect uluitor după un tratament anti-COVID. Ochii unui bebeluș și-au schimbat culoarea și au devenit fluorescenți

Efect uluitor după un tratament anti-COVID. Ochii unui bebeluș și-au schimbat culoarea și au devenit fluorescenți

Potrivit unui studiu publicat în Frontiers in Pediatrics, t, băiețelul în vârstă de 6 luni a fost internat într-un spital din Thailanda după ce a făcut febră și tuse. După ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19, i s-au administrat comprimate de favipiravir și, de asemenea, un sirop care conținea medicamentul, scrie Livescience.

La doar 18 ore după prima doză, mama a observat că ochii bebelușului, de obicei maro închis, erau de un albastru aprins. Medicii au confirmat o acumulare de pigment albastru în ambele cornee și au stopat tratamentul, după 3 zile, în condițiile în care starea micuțului se ameliorase deja. Cinci zile mai târziu, ochii copilului au revenit la culoarea obișnuită.

Medicii care l-au tratat pe bebeluș au opinat că efectul de modificare a culorii ochilor „se poate datora medicamentului, metaboliților săi sau componentelor suplimentare ale tabletei, cum ar fi dioxidul de titan și oxidul feric galben”.

S-a descoperit că tabletele de favipiravir sunt fluorescente la lumina UV în laborator, așa că este posibil ca acele componente fluorescente din medicament să se acumuleze în diferite țesuturi.

Când un oftalmolog a examinat ochii băiatului la două săptămâni după ce și-a revenit de COVID-19, n-a descoperit nicio probleme de vedere. Chiar și așa, este neclar dacă ar putea exista efecte pe termen mai lung ale schimbării temporare a culorii ochilor, potrivit studiului medical citat de LiveScience.

În trecut au fost semnalate și cazuri sporadice de adulți a căror privire a devenit “fluoresecentă” în urma administrării favipiravir.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *