Ei sunt românii cărora statul le ve recalcula de două ori pensia. Daniel Baciu: ”Oamenii să nu sufere”

Ei sunt românii cărora statul le ve recalcula de două ori pensia. Daniel Baciu: ”Oamenii să nu sufere”

Nu mai puțin de trei milioane de români vor primi bani în plus, după o nouă recalculare a pensiilor. Vestea vine chiar de la șeful Casei Naționale de Pensii Publice.

La data de 1 ianuarie 2024, pensiile românilor au crescut, în medie, cu 13,8%, în acord cu rata inflației. Guvernul pregătește, însă, o nouă creștere, de la 1 septembrie 2024.

Daniel Baciu: ”Va rămâne pensia mai avantajoasă”

”Noi urmărim prin această lege, cu noua formulă de calcul, pentru că acel număr de puncte care este același pentru toți, recalculat strict pe contributivitate, se înmulțește cu o valoare fixă, valoarea punctului de referință, rezultând aceleași pensii.

Practic la același număr de puncte avem aceeași pensie. La contributivitatea egală va trebui să avem pensii egale în plată.

Faptul că unii au beneficiat de niște condiții mai favorabile și au un cuantum al pensiilor mai mare, efectiv când aplicăm această formulă de calcul este posibil ca acest cuantum să fie mai mic decât cuantumul în plată.

Dar nu este nicio problemă, pentru că în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus foarte clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână în continuare cu pensia cea mai avantajoasă în plată”, a declarat Daniel Baciu, potrivit Antena 3.

Al 13-lea salariu va fi luat în calcul la pensie

Guvernul intenționează să introducă ca formă de contribuție și sporurile cu caracter nepermanent, cum ar fi al 13-lea salariu, de care beneficiază unii angajați.

Introducerea sporurilor la calculul pensiei aduce după ea o recalculare, pentru care se ia în calcul un termen de șase luni, începând cu 1 septembrie.

”Noi îi spunem a doua recalculare, care se va face numai pentru persoanele care au avut astfel de sporuri, pentru acele sporuri se va beneficia de o altă creștere opțională, în raport cu valoarea lor, dar și cu nivelul de contribuție plătit”, a mai spus șeful Casei Naționale de Pensii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *