Elev dat în judecată de directoare pentru o postare pe Facebook

Elev dat în judecată de directoare pentru o postare pe Facebook

Scandalul a început în primăvară, când un sucevean a postat pe Facebook mesajul-problemă: un atac la adresa directoarei unui colegiu. În câteva ore, postarea a fost distribuită pe mai multe grupuri de un tânăr care era elev al unității de învățământ.

După ce a văzut postarea denigratoare, directoarea i-ar fi cerut tânărului să o șteargă, lucru care s-a și întâmplat. Mai mult decât atât, absolventul a postat inclusiv un mesaj de dezmințire și le-a cerut colegilor săi să șteargă redistribuirile.

Când părea că apele s-au calmat, elevul a avut parte de o surprinză: directoarea l-a dat în judecată pentru distribuirea mesajului. Avocații susțin, însă, că, din punct de vedere legal, tânărul nu are nicio vină.

“Pentru că vorbim de un mesaj publicat pe Facebook, TikTok, Twitter… responsabilitatea nu este doar a persoanei care face postarea inițială, ci se răsfrânge și asupra trustului, a firmei, a societății care deține site-ul electronic”, spune avocatul Traian Andronachi.

Pe lângă absolvent, alte două persoane au fost date în judecată de directoarea liceului. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *