Explozie uriașă la o fabrică de reciclare a deșeurilor care a fost lovită de un fulger, în Oxfordshire. VIDEO

Explozie uriașă la o fabrică de reciclare a deșeurilor care a fost lovită de un fulger, în Oxfordshire. VIDEO

Un fulger a provocat o explozie uriașă la o fabrică de reciclare a deșeurilor alimentare din Oxfordshire, Anglia, scrie BBC.

Martorii au povestit că au văzut o minge de foc luminând cerul nopții, după explozia de la Centrala Severn Trent Green din Cassington, la nord de Oxford. Compania a anunțat că fulgerul a făcut ca unul dintre rezervoarele sale de biogaz să explodeze în jurul orei locale 19:20.

Nu au existat victime și la fața locului au fost trimise șase mașini de pompieri, 40 de pompieri, poliție și cel puțin patru ambulanțe. Uzina procesează deșeurile alimentare, transformându-le în biogaz.

Serviciul de Ambulanță South Central a confirmat că paramedicii s-au aflat la fața locului, dar că erau acolo în așteptare, pentru a ajuta poliția și pompierii. „Nu există rapoarte legate de victime în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță.

Jack Frowde, 34 de ani, care lucrează la Universitatea Oxford, a fost surprins de explozie: „Stăteam în bucătărie când toată camera s-a luminat cu o lumină albă strălucitoare, apoi a urmat un zgomot uriaș care a sunat ca un tunet foarte puternic. M-am uitat pe fereastra bucătăriei și parcă cerul pulsa portocaliu. Am alergat în spate pentru a filma lumina portocalie, care s-a estompat după aproximativ 20 de secunde”.

A huge fireball lights up the sky after an ‘explosion’ in Oxfordshire.

The mystery bang was reported earlier this evening, with people sharing footage of the fire on social media.

Read more: https://t.co/3H7Y2ktpTF pic.twitter.com/dw3hILPIF3
— Sky News (@SkyNews) October 2, 2023

Stuart Hosking, proprietarul unei afaceri din Oxford, a declarat: „Am fost destul de aproape. Am crezut că este soarele la apus, până când am văzut cum pâlpâie și fumul. Luminile au pâlpâit în casă, apoi un fulger, apoi un bubuit ca un tunet, o singură bubuitură”.

Într-o declarație publică, Poliția din Thames Valley a spus: „Se crede că fulgerele au lovit containerele de gaz de la fața locului, provocând un incendiu mare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *