Kate Middleton și-a găsit geamăna! Gesturile Reginei Mary a Danemarcei și cele ale prințesei de Wales sunt identice

Kate Middleton și-a găsit geamăna! Gesturile Reginei Mary a Danemarcei și cele ale prințesei de Wales sunt identice

Regina Mary este soția regelui Frederik al Danemarcei și au împreună patru copii, două fete și doi băieți, iar prințesa Isabella a împlinit de curând 17 ani, în timp ce fratele ei, moștenitorul tronului danez și-a serbat majoratul anul trecut.

Lucrurile în comun ale prințesei de Wales și Reginei Mary

Regina Mary este o mamă fericită, iar presa a numit-o de câteva ori „Kate Middleton scandinavă”, pentru că are gesturi similare cu prințesa de Wales, conform Cancan.

Cele două au în comun pasiunea pentru fotografie, mai ales fotografierea copiilor lor. Kate Middleton și-a pozat copiii la fiecare aniversarea și se pare că și Regina Mary face la fel. De curând ea și-a fotografiat fiica cea mare, imagini care au fost publicate pe rețelele de socializare a Palatului regal danez.

Prințesa Isabella a împlinit 17 ani

Prințesa Isabella, care la anul va deveni majoră, a fost surprinsă alături de câinele familiei, Coco. În descrierea postării Palatul a menționat: „Alteța Sa Regală Prințesa Isabella împlinește astăzi 17 ani. Pentru a-i marca ziua de naștere, Maiestatea Sa Regina a făcut noi poze prințesei alături de unul dintre câinii familiei regale, Coco. Prințesa își sărbătorește ziua de naștere cu familia și prietenii.”

Prințesa Isabella s-a măscut pe 21 aprilie 2007, fiind al doilea copil al Regelui Frederik și al Reginei Mary, dar prima fată și prima prințesă născută în familia regală daneză de la nașterea stră-mătușii ei, Regina Anne-Marie a Greciei, în 1946.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *