Fermierii au blocat Bruxelles iar poliția folosește tunuri cu apă ca să-i împrăștie: ”Nu ne vom calma”

Fermierii au blocat Bruxelles iar poliția folosește tunuri cu apă ca să-i împrăștie: ”Nu ne vom calma”

Aproximativ 900 de tractoare sunt prezente în Bruxelles, concentrate în Cartierul European, potrivit unei numărători oficiale efectuate de poliție în zona Bruxelles-Capital/Ixelles, luni, în jurul orei 11.00. Tractoarele au format o lungă procesiune, blocând mai multe autostrăzi.

Forțele de ordine sunt atacate cu bălegar

Federația fermierilor spune că așteaptă „acțiuni ferme în aceste probleme” din partea Comisiei Europene și consideră că deciziile recente ale acesteia sunt „în mare parte insuficiente”.

„Comisia propune să pună în așteptare anumite norme de mediu (ceea ce nu am cerut) și să simplifice procedurile administrative. Este adevărat că acest lucru este necesar pentru agricultori, dar nu se referă la prioritatea noastră, care este stabilirea unor prețuri echitabile”, a insistat Timothée Petel.

Fermierii sunt din ce în ce mai furioși, tocmai pentru că nu vedem nicio acțiune concretă în ceea ce privește cererile noastre legate de venit. Atâta timp cât nu se vor lua măsuri ferme, în special în ceea ce privește stoparea acordului UE-Mercosur, nu ne vom calma și vom continua să menținem presiunea”, a conchis Timothée Petel.

Fermierii furioși au făcut focuri din cauciucuri pe străzile din Bruxelles

Luni dimineață, fermierii au reușit să forțeze o blocadă a poliției la Bruxelles, la intersecția dintre Avenue d’Auderghem și Rue Belliard, cu ajutorul tractoarelor lor. Poliția a trimis întăriri în timp ce polițiștii sunt atacați cu bălegar, obligându-i să se retragă mai departe.

Poliția a scos tunuri cu apă pentru a stinge flăcările aprinse pe o stradă din Bruxelles de către fermierii veniți să manifesteze. Fermierii încercau să mențină aprins focul, arzând cauciucuri de tractor și paie, în fața vehiculelor de poliție echipate cu tunuri cu apă.

În timp ce sute de tractoare continuau să se aglomereze luni dimineață pe străzile cartierului european (poliția a numărat peste 300 de tractoare în jurul orei 8.30), cerul s-a înnegrit de la fumul negru.

Pentru a-și exprima furia, fermierii au insistat să aprindă acest foc de mari dimensiuni, făcut din paie și anvelope, în timp ce poliția a încercat cu disperare să îl stingă cu ajutorul tunurilor cu apă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *