Fiul unui cunoscut actor spaniol a recunoscut că a ucis şi dezmembrat un chirurg plastician, pe o insulă din Thailanda. Unde a aruncat părțile de corp

Fiul unui cunoscut actor spaniol a recunoscut că a ucis şi dezmembrat un chirurg plastician, pe o insulă din Thailanda. Unde a aruncat părțile de corp

Un spaniol în vârstă de 29 de ani a mărturisit că a ucis şi dezmembrat un bărbat pe insula turistică Koh Phangan din sudul Thailandei, a anunţat sâmbătă, 5 august, poliţia din această țară, potrivit agenției France Presse, preluată de news.ro.

Mai multe fragmente de corp, inclusiv şoldurile şi coapsele, au fost descoperite joi într-o groapă de gunoi.

Poliția a dezvăluit că acestea aparţineau unui chirurg plastician columbian în vârstă de 44 de ani, Edwin Arrieta Arteaga.

Tânărul spaniol şi victima sa se cunoşteau înainte de a ajunge pe insula Koh Phangan, au precizat poliţiștii, care au deschis o anchetă pentru crimă.

Insula Koh Phangan, situată în Golful Thailandei şi foarte apreciată pentru plajele sale cu nisip alb, atrage, de asemenea, mii de turişti pentru celebrele sale “petreceri cu lună plină”.

Daniel Sancho Bronchalo, fiul actorului spaniol Rodolfo Sancho

Daniel Sancho Bronchalo, care a sosit în Thailanda la 31 iulie în calitate de turist, a “recunoscut” crima, a declarat şeful poliţiei din Koh Phangan, Panya Niratimanon.

Suspectul, care lucrează ca chef, este fiul actorului spaniol Rodolfo Sancho, potrivit presei.

?El hijo de Rodolfo Sancho confiesa haber asesinado y desmembrado a un amigo en una isla tailandesa https://t.co/cq3kFmlbfd

— ABC.es (@abc_es) August 5, 2023

Contul de Instagram al victimei era urmărit de şi etichetat în unele dintre postările sale.

Nu a existat nicio reacţie din partea ambasadei spaniole din Bangkok, a lui Rodolfo Sancho sau a agentului său.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *