Fosta soție a fotbalistului dispărut face dezvăluiri: “A pierdut milioane. Viciul lui: jocurile de noroc”

Fosta soție a fotbalistului dispărut face dezvăluiri: “A pierdut milioane. Viciul lui: jocurile de noroc”

 

Detalii noi au început să apară despre cazul lui Lucian Burdujan, care a pierdut întreaga sa avere obținută din fotbal în urma dependenței de jocurile de noroc. Fosta lui soție a oferit detalii despre acesta, descriind dependența ca pe o „boală”.

De asemenea, se pare că Lucian Burdujan și-a întrerupt orice contact cu mama sa după ce aceasta i-a refuzat o cerere de bani. Fosta parteneră de viață a lui Burdujan, de la care acesta s-a despărțit prin divorț acum opt ani și cu care are doi fii, a discutat deschis despre dificila situație a fostului sportiv.

“Viciul lui a fost reprezentat de jocurile de noroc! E o boală. A pierdut sute de mii, milioane de euro, câștigate ca fotbalist. Gândul lui era să recupereze din banii pierduți. N-am avut cu cine să discut. Mi-am refăcut viața, iar el nu s-a mai interesat de copii. Fotbalul era viața lui. Nu accepta ajutorul nimănui”, a declarat fosta soţie a lui Lucian Burdujan, conform GSP.ro.

Despre problemele avute de Lucian Burdujan a vorbit și Costel Ilie, fost coleg de echipă cu Lucian Burdujan la Ceahlăul.

“Lucian e în declin de câțiva ani. Avea probleme financiare. L-am mai ajutat. Am încercat să-l angajez șofer la o firmă de distribuție de marfă, dar a renunțat după o zi. A zis că nu-i place. Ultima oară l-am văzut acum câteva luni, era prin Piatra Neamț. 

Burdujan trebuie să înțeleagă că nu mai e fotbalistul Burdujan și trebuie să muncească la fel ca orice om normal. A avut mașini de lux, case, dar a pierdut tot. Mama lui l-a dat dispărut la Poliție, de teamă să nu fi pățit ceva. Tata lui a murit recent la Roma”, a declarat Costel Ilie pentru sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *