Franța crește nivelul de alertă, după atacul cu cuțitul la școala din Arras

Franța crește nivelul de alertă, după atacul cu cuțitul la școala din Arras

Premierul Elisabeth Borne a luat decizia, la capătul unei întâlniri privind problemele de securitate cu președintele Emmanuel Macron, transmite Le Figaro. Franța se află în alertă de „urgence attentat”, cea mai înaltă stare de alertă împotriva terorismului”, după ce un atacator a înjunghiat mortal un profesor și i-a rănit grav pe alți doi, la Arras, în nordul țării.

Nivelul de urgență poate fi implementat imediat după un atac sau dacă un grup terorist identificat și nelocalizat ia măsuri. Starea de alertă va avea ca rezultat desfășurarea a numeroase forțe de poliție.

De asemenea, permite mobilizarea excepțională a resurselor, dar și diseminarea informațiilor susceptibile de a proteja cetățenii într-o situație de criză.

Franța se afla până acum la nivelul „securitate consolidată – risc de atac”, ceea ce corespunde unui nivel ridicat de amenințare teroristă.

Decizia vine după atacul mortal de la Liceul Gambetta din Arras, comis de un bărbat născut în Rusia, de origine cecenă, aflat în atenția autorităților deoarece era suspect de radicalizare. El a fost arestat de polițiști.

Martorii ai crimei spun că bărbatul a strigat „Allahu Akbar”, în timpul atacului, care a avut loc pe fondul tensiunilor în creștere în comunitățile de musulmani și de evrei din Franța, din cauza conflictului dintre Israel și militanții Hamas.

Ministrul de interne Gérald Darmanin a declarat la postul public TF1 că „din informațiile noastre, există o legătură între ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu și acest act terorist”.

Cuțitarul, reținut și eliberat cu o zi înainte de atac

Suspectul „era sub supraveghere de câteva zile. Direcția Generală pentru Securitate Internă a arestat ieri această persoană, pentru a-i verifica telefonul și pentru a vedea dacă are arme. Dar nu a existat nicio indicație că va trece la acțiune,” a mai spus Darmanin, la TF1. El „era interceptat telefonic”, dar „nu plănuia niciun atac”.

„Mâna mea nu tremură, am dejucat 43 de atacuri. Am interceptat 6.000 de persoane și le deportăm ”, a mai declarat ministrul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *