Furtuna Hans a făcut ravagii în mai multe state din nordul Europei. În Norvegia au fost progozate cele mai abundente ploi din ultimii 25 de ani

Furtuna Hans a făcut ravagii în mai multe state din nordul Europei. În Norvegia au fost progozate cele mai abundente ploi din ultimii 25 de ani

Furtuna puternică, denumită Hans, a ucis două persoane, a smuls acoperișuri și a provocat disrugeri în mai multe state din nordul Europei. În Norvegia, ploile abundente au provocat alunecări de teren, o localitate rămânând izolată, relatează The Guardian.

Institutul norvegian de meteorologie a emis marți o avertizare roșie – cel mai ridicat nivel de risc – pentru precipitații extrem de puternice în unele zone din sudul țării.

„În multe locuri, evenimentul va fi printre cele mai puternice din ultimii 25 de ani”, au avertizat reprezentanții institutului.

În Oslo, oamenii au fost îndemnați să lucreze de acasă și să evite deplasările inutile.

Cabine de picnic scufundate în apă după ce coasta Mării Nordului a fost lovită de vânturi puternice în Loekken, Jutlanda de Nord, Danemarca. Foto: Profimedia
O casă parțial scufundată în apă în Lena, Norvegia, în urma furtunii Hans. Foto: Profimedia
O alunecare de teren a lovit mai multe clădiri rezidențiale din Bagn în Valdres, Norvegia. Foto: Profimedia
Mai multe alunecări de teren s-au produs în Norvegia. Foto: Profimedia
Un pârâu a ieșit din matcă la Gran, în sud-estul Norvegiei. Foto: Profimedia

În Valdres, unii localnici au fost transportați cu elicopterul după ce au avut loc mai multe alunecări de teren, iar în satul Bagn, radiodifuzorul norvegian NRK a relatat că o casă și un garaj au fost distruse după ce o alunecare de teren a lovit un cartier de locuințe. Autoritățile au avertizat că astfel de incidente s-ar putea repeta.

Iar în Asak, aproximativ 1.000 de locuitori au rămas complet izolați din cauza inundațiilor, singura rută care mai putea fi folosită fiind un drum forestier pe care vor trebui să fie livrate provizii alimentare.

Doi oameni au murit în Letonia și Lituania

Vântul puternic și ploile au afectat în ultimele zile zone întinse, ducând la anularea unor feriboturi, întârzieri ale zborurilor și lăsând în urmă copaci dezrădăcinați, străzi inundate și întreruperi de curent în Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania și Suedia.

O femeie în vârstă de 50 de ani din Lituania și un bărbat din Letonia au fost uciși, luni de căderea unor copaci.

În centrul Suediei, un tren a deraiat parțial din cauza unui terasament distrus de ape, provocând rănirea a trei persoane. Institutul suedez de meteorologie și hidrologie a emis o avertizare de culoare roșie pentru Halland și părți din Småland pentru marți și miercuri.

Același institut a precizat că furtuna Hans a adus și aer cald în nordul Suediei, cu nopți tropicale în mai multe localități din regiunea Norrland. Orașul Haparanda a înregistrat marți o temperatură de 30,2 grade Celsius, cea mai ridicată din august din 1969 și până acum.

În Danemarca, au fost raportate valuri de până la opt metri, iar casele de pe plajă fiind laute de ape, iar în Finlanda, autoritățile au îndemnat populația să se evite să se aventureze în larg.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *