Furtună, la Cluj: copaci căzuți și acoperiș luat de vânt – Pagube însemnate și în Bihor

Furtună, la Cluj: copaci căzuți și acoperiș luat de vânt – Pagube însemnate și în Bihor

„Pompierii de la Detaşamentul Dej intervin în aceste momente pe strada Regina Maria din Dej, unde s-a raportat un copac căzut. Echipajele dejene se află simultan şi pe strada 1 Mai, pentru a degaja un arbore. În localitatea Buza se vor deplasa pompierii de la Punctul de Lucru Mociu, unde un acoperiş a căzut într-o curte. O persoană a suferit atac de panică, astfel că forţele vor fi însoţite de o ambulanţă SMURD. Pe de altă parte, pompierii de la Detaşamentul Huedin au fost solicitaţi pentru a degaja un arbore în localitatea Morlaca”, precizează ISU.

Pompierii mai intervin în Cluj-Napoca, în apropiere de Piaţa Abator dar şi în localitatea Jucu, pentru a degaja arbori căzuţi. 

O furtună puternică, de nici zece minute, a făcut pagube însemnate și în în Oradea, Salonta, Marghita şi Aleşd, localităţi în care se efectuează zeci de misiuni ale pompierilor militari bihoreni care intervin în sprijinul populaţiei afectate de fenomenele meteorologice periculoase.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, pompierii militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Detaşamentului Salonta, Detaşamentului Marghita şi Staţiei Aleşd intervin cu autospecialele, echipamentele şi accesoriile din dotare pentru înlăturarea efectelor furtunilor manifestate în judeţ.

Pompierii Detaşamentului 1 şi 2 Oradea acţionează pe raza întregului municipiu, unde vântul puternic a desprins acoperişurile mai multor imobile şi a doborât mai mulţi copaci pe carosabil şi autoturisme. Traficul a fost blocat pe mai multe artere ale oraşului. Pe bulevardul Decebal, un acoperiş din tablă a fost aruncat de vânt pe liniile de tramvai.

Alertă de INUNDAȚII. Cod galben de VIITURI pe mai multe cursuri de apă

Hidrologii avertizează că este pericol de inundații pe mai multe cursuri de apă din nordul României. Specialiștii au emis o avertizare cod galben de inundații.

Potrivit hidrologilor de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor “ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”.

Sunt vizate râurile mici din bazinele hidrografice Someș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Lăpuș – amonte S.H. Satu Mare, județele Maramureș și Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *