Gândacul lui Hitler și fluturele lui Mussolini. Controversă în lumea științei față de redenumirea unor specii cu nume problematice

Gândacul lui Hitler și fluturele lui Mussolini. Controversă în lumea științei față de redenumirea unor specii cu nume problematice

De-a lungul timpului, animalele și plantele au fost deseori numite după oameni din sfera publică: politicieni, bancheri, actori. Astăzi, există în lume insecte care poartă numele lui Adolf Hitler și Benito Mussolini. Redenumirea acestora este o muncă destul de complexă. Unii oameni de știință cred că schimbarea numelor ar dăuna științei. Dar pentru mulți cercetători, păstrarea numelor actuale este inacceptabilă, arată un articol The Conversation. 

La începutul anilor ’30, un paleontolog german a descoperit rămășițele unei insecte zburătoare uriașe din perioada carboniferă a erei paleozoice. A decis să o numească în onoarea noului cancelar german Adolf Hitler și a membrului NSDAP, antisemitul Hermann Röchling. Așa a apărut Rochlingia hitleri în nomenclatorul oficial al numelor animalelor. 

Apoi, în 1933, rarele gărgărițe de peșteră slovene Anophthalmus hitleri, și-au primit numele tot în onoarea lui Adolf Hitler.

Exemlplar de Anophthalmus hitleri. | Foto: Michael Munich / Wiki

Acest nume este nefericit din mai multe motive: în ciuda faptului că este un gândac orb, mic și oarecum nedefinit, în ultimii ani a fost împins în pragul extincției de către entuziaștii de suveniruri naziste. Specimene sunt chiar furate din colecțiile muzeelor pentru a fi vândute pe această piață profitabilă.

În prezent, neonaziștii au început să cumpere acești gândaci de pământ pentru colecția lor pentru sume uriașe de bani, ceea ce a pus în pericol existența lui Anophthalmus hitleri, mai arată sursa citată.

Fluturii și furnica Mussolini 

În Libia trăiesc fluturii Hypopta mussolinii, numiți după dictatorul italian Benito Mussolini. Există și furnica Camponotus mussolinii.

Exemplar de Camponotus mussolinii. | Foto: Z. Lieberman / antweb.org

Iar genul Hibbertia – unul dintre cele mai mari genuri de plante din Australia – poartă numele unui patron englez înstărit din secolul al XIX-lea, George Hibbert, care a sprijinit botanica. Averea lui Hibbert provenea aproape în întregime din comerțul transatlantic cu sclavi, conform The Conversation.

Cum se alege o denumire

Pentru fiecare specie nouă care este descoperită, se creează și publică un nume științific latin, în conformitate cu un set de reguli și convenții internaționale.

Denumirea are două părți: prima parte este numele genului (cum ar fi Eucalyptus), care descrie grupul de specii din care face parte noua specie, iar a doua parte este un nume de specie (cum ar fi globulus, ceea ce face ca denumirea să fie Eucalyptus globulus) specific noii specii, arată The Conversation. 

Discuția despre schimbarea denumirilor

Mulți cercetători și activiști insistă că astfel de nume trebuie schimbate. Profesorul de la Universitatea din Australia de Vest, Kevin Thiele, susține că „știința, inclusiv taxonomia trebuie să fie responsabilă din punct de vedere social” și „oamenii de știință trebuie să lucreze pentru binele comun, mai degrabă decât să urmeze orbește tradiția”.

Denumirile profund problematice pătrund în știință, așa cum pătrund pe străzile, orașele și peisajele noastre, mai notează profesorul în The Conversation. 

Regulile oficiale nu permit însă redenumirea Hibbertia sau a oricărei alte specii care are un nume deranjant sau nepotrivit.

Comisia Internațională pentru Nomenclatură Zoologică (ICZN) se opune schimbării numelui și a emis în ianuarie 2023 o declarație oficială în care spunea că acest lucru este inacceptabil. Posibilele confuzii și dificultăți în comunicarea internațională sunt indicate ca motiv principal: documentele vechi vor avea un nume, cele noi vor avea altul.

„Redenumirea este necesară, dacă dorim să îndreptăm greșelile istoriei”

Conform calculelor comisiei, aproximativ 20% dintre numele animalelor și 10% dintre toponime sunt asociate cu numele unor persoane anume. „Astfel, câteva sute de mii de titluri pot fi considerate controversate”, menționează declarația.

Pentru a rezolva acest lucru, Thiele propune o modificare a regulilor internaționale de denumire a speciilor. „Propunerea noastră, dacă va fi adoptată, va stabili un comitet internațional de experți care să decidă ce să facă cu denumirile științifice care onorează persoane nepotrivite sau care se bazează pe cuvinte ofensatoare din punct de vedere cultural”, scrie el în The Conversation. 

„Redenumirea lucrurilor este importantă și necesară, dacă dorim să îndreptăm greșelile istoriei”, subliniază profesorul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *