Gaură de 50 de centimetri în plafonul unei mașini din Strasbourg. Poliția crede că a căzut un meteorit

Gaură de 50 de centimetri în plafonul unei mașini din Strasbourg. Poliția crede că a căzut un meteorit

Pompierii şi polițiștii din orașul francez Strasbourg au descoperit luni dimineață, 20 noiembrie, în urma unei intervenții, o gaură cu un diametru de 50 de centimetri în plafonul unei mașini parcate. Obiectul care a provocat dauna nu a fost încă identificat, dar autoritățile suspectează că mașina a fost lovită de un meteorit, transmite Le Parisien.

Descoperirea a avut loc când pompierii au fost chemați să intervină la o „degajare de fum dintr-o maşină” staţionată într-un cartier de la periferia oraşului din Alsacia.

„În urma recunoaşterii primei echipe, bănuim că este vorba despre căderea unui corp stelar”, a transmis Serviciul Departamental de Incendiu şi Salvare (SDIS) din Bas-Rhin în procesul-verbal al intervenţiei.

„La sosirea noastră, am constatat un impact relativ important, cu un diametru de aproximativ 50 de centimetri, care a trecut prin plafonul, caroseria şi rezervorul vehiculului”, a declarat pentru AFP căpitanul pompierilor, Matthieu Colobert.

Cu toate astea, „niciun obiect nu a fost găsit” la fața locului, a continuat căpitanul.

„Fie obiectul a fost atât de mic încât nu l-am putut găsi, fie impactul a fost atât de puternic, încât obiectul s-a dezintegrat şi transformat în praf”, a lansat el ca ipoteze.

„Avem, cu toate astea, o bănuială cu privire la o piatră” de aproximativ doi centimetri găsită la faţa locului, a continuat Matthieu Colobert.

STRASBOURG : Une possible météorite est tombée ce matin à #Strasbourg. Le toit d’une voiture a été percé d’un gros trou après une détonation. Les pompier suspectent “la chute d’un corps stellaire”. “Un élément non identifiable” a été retrouvé et confié à la police (France 3). pic.twitter.com/ig2HU2rOoo

— Infos Françaises (@InfosFrancaises) November 20, 2023

Această piatră a fost deja predată poliţiei pentru o analiză complementară care să stabilească de unde provine și urmează să fie trimisă și la Paris, la un serviciu de poliție științifică.

„Este un obiect de mărimea unei alune, care arată ca lemnul ars foarte uşor”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, pentru AFP.

„A venit din spaţiu? Asta e întrebarea. Chiar şi o bilă aruncată cu mare viteză poate face pagube. Dar rămâne încă să stabilim dacă este un obiect care provine din spaţiu”, a adăugat el.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *