George Burcea, revedere emoționantă cu fetițele sale. Andreea Bălan l-a iertat și au din nou o relație civilizată: „Mami și tati se înțeleg”

George Burcea, revedere emoționantă cu fetițele sale. Andreea Bălan l-a iertat și au din nou o relație civilizată: „Mami și tati se înțeleg”

George Burcea revenit în țară de aproape o lună și profită de fiecare moment liber pentru a petrece timp cu cele fouă fetițe ale sale, Ella și Clara. Andreea Bălan și-a iertat fostul soț și au din nou o relație civilizată.

Timp de câteva luni, George Burcea a fost plecat în Statele Unite ale Americii, acolo unde a avut mai multe proiecte. Actorul s-a întors în țară și dorul de fetițele sale a fost foarte mare, astfel că își petrece cât de mult timp poate alături de ele.

Recent, George Burcea a ieșit cu Ella și Clara în parc, iar micuțele s-au bucurat enorm să petreacă timp alături de tatăl lor. Actorul este foarte apropiat de micuțe, astfel că de multe ori le lasă să se distreze așa cum doresc ele. Ella a vrut să își dea tatăl cu balsam de buze, iar el nu a avut nimic împotrivă.

În prezent, actorul se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal lucrurile merg din ce în ce mai bine. George Burcea s-a împăcat cu Viviana Sposub și formează din nou un cuplu. Cei doi s-au despărțit după 3 ani de relație, iar cea care a dorit să pună punct a fost fosta prezentatoare de la Kanal D.

De aproape un an, Andreea Bălan și-a refăcut și ea viața și radiază de fericire. Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Victor Vlad Cornea din primăvara anului trecut. Acum, situația întrte Andreea Bălan și George Burcea s-a mai liniștit, iar cântăreața a reușit să-l ierte și să lase în spate trecutul.

Ce relație are Andreea Bălan cu George Burcea în prezent

Artista a mărturisit pentru spynews.ro. că a lăsat în spate toate neînțelegerile, iar în prezent are o relație civilizată cu fostul ei soț, George Burcea. Actorul s-a întors recent din Statele Unite ale Americii, iar dorul de fetițele sale, Ella și Clara, a fost foarte mare.

În sfârșit mami și tati se înțeleg. Ne înțelegem bine și suntem ok. Timpul le rezolvă pe toate și maturitatea, înțelepciunea”, a mai spus Andreea Bălan, pentru Antena Stars.

Și a continuat: „Într-adevăr atunci când te despărți, ai perioade în care e mai ușor să dai vina pe celălalt, dar cu timpul începi să îți faci o retrospectivă și fiecare își conștientizează ce a făcut bine și ce a făcut rău. Și George s-a schimbat și reușim să ne înțelegem”.

Andreea Bălan a precizat că nu s-a căsătorit cu Victor Vlad Cornea, dar și că abia a primit certificatul de divorț. De asemenea, ea nu mai pune așa mare preț pe niște acte.

„Încă nu. Abia am primit certificatul de divorț, a durat ceva. Să respir. Nu asta cred că este important”, a precizat artista, potrivit spynews.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *