Gheorghe, sfântul martir purtător de biruință

RMAG news

Sfântul Mucenic Gheorghe este cinstit pe 23 aprilie. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale, ajunge conducător de armată.

În anul 303, împăratul Dioclețian va începe lupta împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcășuri de cult, interzise adunările creștinilor, arse cărțile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau uciși. În fața acestei situații, Sfântul Gheorghe nu se ferește să-și mărturisească credința în Hristos, motiv pentru care va fi întemnițat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept etc., dar nicio tortură nu l-a făcut să renunțe la credința să.

Cei prezenți la aceste suferințe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgâna și au primit credința în Hristos. Minunea învierii celui decedat a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrățișeze creștinismul.

Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu a renunțat credință în Hristos, Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire.

Sfântul Gheorghe în iconografie

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșa sub mantie, țînând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

Din cei 924.830 de români care își aniversează onomastica de Sfântul Gheorghe, 739.368 sunt bărbați, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtând numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alături de aceștia, vor fi în sărbătoare și cei care poartă numele de George (144.873), Gheorghiță sau Ghiorghița (24.040).

Dintre femei, cele mai multe poartă numele de Georgeta (135.370). În această, zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghiță sau Ghiorghița (34.623) și Geta (14.945 ).

La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe.

Sursăcrestinorodox.ro

The post Gheorghe, sfântul martir purtător de biruință appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *