Gigi Becali, ultimă aroganță înainte de începerea Postului

Rmag Breaking News

 FCSB a avut etapa perfectă chiar din prima rundă a play-off-ului. Echipa patronată de Gigi Becali a învins pe teren propriu pe Sepsi Sfântu Gheorghe și a beneficat de cadourile rivalelor directe la titlu, Rapid și CFR Cluj. Acestea și-au făcut singure harakiri jucând tot acasă cu Farul și respectiv Universitatea Craiova.

Scenariul s-a repetat la indigo în ambele confruntări până și scorul cu care s-au impus oaspeții fiind identic, 2-1. Doar că la București, pe fondul tumultoaselor evenimente care au avut loc premergător meciului giuleștenii au fost departe de forma din etapele anterioare iar la Cluj Fortuna s-a logodit cu toată echipa olteană, pentru că ai lui Mutu au ratat enorm de multe ocazii. Important însă acum pentru FCSB este că s-a distanțat la șapte puncte de Rapid și la opt de CFR, iar șansele la titlu după un deceniu de așteptare au crescut mult. În stilul inconfundabil, Gigi Becali a ținut să vorbească despre avansul echipei sale pâna la miezul nopții, când a început Postul Paștelui.

”Fac o aroganță, că mai e până la miezul nopții când începe Postul. Tu îți dai seama că am terminat playoff-ul cu o diferență de 9 puncte. Jumătate din 9 sunt 7 puncte? Auzi ce anomalie matematică. Să împarți 9 la 2 și să iasă 7. Cum să ai 9, să împarți la 2 și să iasă 7?

Hai să mai facem o aroganță. Craiova dacă îl are pe Maldonado, normal că e pe locul 2. Nu vreau să supăr pe nimeni sau să subestimez. Principala adversară la titlu acum, eu cred că este CFR.

CFR Cluj, Universitatea Craiova și Rapid, în ordinea asta, ca valoare a lotului. Eu nu mă tem acum, nu mă mai tem. M-am bucurat că a câștigat Craiova, îi văd pe CFR echipa mai solidă. Nu voiam egal, voiam să bată Craiova.

Farul poate să fie pe locul 2-3. Nu e o diferență mare de valoare a lotului și nici de puncte. Pe mine nu mă interesează ce face galeria. Eu cum să fiu antrenor? Eu stau casă, nu ați văzut?”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Florinel, dacă a văzut că suntem în avantaj, s-a păstrat pentru națională. Așa am avut convenția. Mi-a plăcut toată echipa, dacă adversarul nu a avut nicio șansă. Noi trebuie să luăm meciurile în ansamblu.

Noi trebuie să vedem acum Sepsi cu CFR. Poate să bată și 3-0 CFR, trebuie să observăm modul de joc. Nu au avut nicio șansă. Nu știu ce le-a lipsit și ce nu, nu cunosc jucătorii lor.

Eu mă uit la echipele adverse cum joacă cu celelalte echipe. Noi nu le-am dat nicio șansă. Nu au avut niciun șut în afară de penalt

Nu mai vorbesc că vine Domnul și zice ‘te lauzi iar’. Tac din gură, îmi văd de treaba mea și gata. Cum vrea Domnul, pot să am și 15 puncte, că vine Dumnezeu și mi le ia. Nu mai vorbesc. Când o să fiu campion, vorbesc. Acum îmi bag capul în pământ și mă smeresc”

The post Gigi Becali, ultimă aroganță înainte de începerea Postului appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *