Gluma unor elevi din Timiș a declanșat o acțiune de proporții a poliției. Ce au făcut aceștia

Gluma unor elevi din Timiș a declanșat o acțiune de proporții a poliției. Ce au făcut aceștia

O glumă proastă a unor elevi de clasa a VIII-a a declanșat o operațiune de amploare a poliției la un liceu din Lugoj, județul Timiș.

 

Polițiștii municipiului Lugoj s-au sesizat din oficiu

 

Trei fete și un băiat au luat o pastilă de paracetamol și au zdrobit-o, după care s-au prefăcut că trag pe nas praful rezultat, cu ajutorul unor paie de hârtie, în toaleta unui liceu din Lugoj. Mai mult, aceștia au filmat întreagă ispravă și au postat imaginile pe o rețea de socializare, scrie Opinia Timișoarei.

Ulterior, din întâmplare, filmulețul a fost descoperit și astfel pe fir au intrat polițiștii, care au făcut verificări.

Totul s-a dovedit a fi doar o glumă proastă pusă la cale de cei 4 elevi.

 

Ce au transmis autoritățile

 

„Polițiștii municipiului Lugoj s-au sesizat din oficiu, în urma unor informații, cu privire la faptul că la un liceu, din municipiul Lugoj, 4 elevi de clasa a 8-a, 3 fete și un băiat, s-ar fi filmat în timp ce ar fi inhalat un praf în grupul sanitar din incinta liceului.

Polițiștii s-au deplasat la față locului, unde au efectuat verificări, rezultând faptul că aceștia s-ar fi jucat cu un medicament uzual.

De asemenea, în urma analizelor efectuate, la spital, tânărului în cauza, care a fost transportat de către părinții săi în vederea efectuării de investigații, a rezultat faptul că viața acestuia nu a fost pusă în pericol și nu ar fi consumat substanțe interzise”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, conform sursei citate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *