Grav accident rutier în Neamț! Şoferul unui autoturism, găsit în stop cardio-respirator

Grav accident rutier în Neamț! Şoferul unui autoturism, găsit în stop cardio-respirator

Un grav accident rutier s-a produs miercuri, 01 mai, în municipiul Roman, județul Neamț, 4 persoane fiind transportate la spital.

 

Şoferul unui autoturism, găsit în stop cardio-respirator

 

Mai mult, șoferul unui autoturism a fost găsit în stop cardio-respirator, iar medicii au început manevrele de resuscitare.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau câte două persoane. Nicio persoană nu a rămas încarcerată. Un bărbat în vârstă de 64 de ani, conducătorul unui autoturism, a fost scos din maşină de pompieri, care au constatat că se află în stop cardio-respirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Ulterior, acesta a fost preluat şi transportat în curs de resuscitare de echipajul SMURD TIM la Centrul de Primiri Urgenţe Roman”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, potrivit Agerpres, citat de Observatornews.

De asemenea, o femeie în vârstă de 61 de ani, pasageră în acelaşi autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SMURD şi transportată la CPU Roman.

Alte două femei, din celălalt autoturism, au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la CPU Roman.

 

A fost deschis dosar penal

 

În caz, autoritățile efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *