Gustul natural al puiului de acasă. Povestea fermierilor care aduc puiul de calitate în Auchan

Gustul natural al puiului de acasă. Povestea fermierilor care aduc puiul de calitate în Auchan

Filieră Auchan de anul trecut, puiul Crescătorul Priceput cu creștere lentă 65 de zile produs de Fermele Moraru a obținut, în același an, premiul “Gustul Ales”, în cadrul competiției „Ora de Bun Gust”, organizate de Ro.aliment. A fost o confirmare în plus a calității acestui produs, evaluat de un juriu format din specialiști din industria alimentară și nutriționiști, pe baza mai multor criterii printre care: mod de creștere, valoare nutrițională, gust, miros, textură, aspect. Carnea de pui Crescătorul Priceput este una dintre filierele Auchan, proiecte pe termen lung prin care Auchan România obține produse cu trasabilitate controlată, de la sămânță până la raft. 

Fermele Moraru, la 30 de ani: de la moară sătească,  la companie de top în domeniul avicol 

Anul trecut, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființare, grupul de firme Morandi s-a reunit sub un singur nume, Fermele Moraru. Din cei 30 de ani, peste 20 sunt în domeniul avicol. Despre istoria și evoluția companiei, am aflat mai multe de la Alina Moraru, Manager Marketing și Proiecte Fermele Moraru, soția celui care a pus bazele companiei, Cătălin Moraru. 

Povestea viitorului grup de firme începea cu o moară sătească deținută de Constantin Moraru, tatăl actualului antreprenor, Cătălin Moraru, în localitatea Lipovăț, județul Vaslui. După terminarea facultății, Cătălin Moraru, fiind economist, s-a orientat către domeniul avicol atât datorită faptului că moara îi furniza hrană pentru pui, cât și datorită unui coleg de facultate care avea un părinte ce lucra în branșă și de la care a aflat informații legate de creșterea păsărilor.

Cătălin Moraru a cumpărat inițial o hală unde creștea și vindea pui, iar odată cu creșterea numărului păsărilor, afacerea avea să se extindă cu noi ferme în localități din județul Vaslui. Mai târziu, investește într-un abator în localitatea Muntenii de Jos. Atât investițiile în ferme, cât și cele în abator au fost realizate inclusiv cu fonduri europene.

În prezent, Fermele Moraru înseamnă:

7 ferme de creștere a păsărilor pentru carne și ouă: câte una în localitățile Ștefan cel Mare, Bălteni, Bârzești, Bogdănești, Ivănești și două în Lipovăț.
Abator de păsări cu o capacitate de 7.000 cap/h, dotat cu echipamente de ultimă generație în localitatea Muntenii de Jos.
Rețea de 7 magazine proprii în județele Vaslui și Iași. 
Investiții și inovații permanente în extindere şi modernizare.

Totodată, compania este printre primii producători din domeniu în asigurarea alimentației naturale a păsărilor prin introducerea furajării pe bază de cereale integrale bob întreg și implementarea creșterii la sol a găinilor pentru ouă, obținând astfel ouă de calitate superioară. 

Producătorul avicol vasluian a căutat să introducă permanent noutăți pentru a asigura bunăstarea păsărilor, protecția mediului și satisfacția consumatorilor. Astfel, onestitatea, grija pentru oameni, păsări și mediu și inovația sunt principalele valori ale Fermelor Moraru. 

Cu o afacere de aproximativ 50 de milioane de euro în prezent, familia Moraru rămâne dedicată vieții de fermier, lucrează cu oamenii de la țară și păstrează inconfundabilul gust natural al puiului. „Noi suntem fermieri, am pornit ca fermieri, ne influențează cultura oamenilor de la sate și valorile tradiționale. Păstrăm gustul natural al puiului de acasă”, subliniază interlocutoarea noastră. 

Un motiv de mândrie în activitatea grupului de firme, de la început până astăzi, îl reprezintă relațiile de încredere și de durată cu oamenii cu care lucrează, de la angajați, la furnizori, clienți, instituțiile statului și bănci. Astfel, în ceea ce privește angajații, deși vorbim de 300, compania nu duce lipsă de forță de muncă și nici nu a fost nevoită să aducă oameni din alte părți. 

Recunoașterea „Gustul Ales”

Principalele calități ale puiului Crescătorul Priceput sunt carnea sănătoasă, consistența, proprietățile nutritive și, evident, gustul bun, natural. Condițiile de creștere și trasabilitatea asigură calitatea produsului final care ajunge pe rafturile magazinelor și pe mesele consumatorilor. Parametrii de calitate și respectarea standardelor Auchan l-au făcut eligibil să devină Filieră Auchan. 

Puiul crescut timp de 65 de zile în condiții naturale, hrănit cu boabe întregi și crescut la sol, oferă o experiență culinară autentic românească. Puiul se distinge printr-un gust inconfundabil, autentic și plin de savoare, reflectând atenția acordată condițiilor de creștere și hrănirii de calitate”, menționează site-ul Ro.aliment.  

Creștere lentă 65 de zile la sol, mișcare, hrană bazată pe boabe de cereale

Alina Moraru ne-a oferit detalii despre calitatea și caracteristicile acestor pui, cum sunt crescuți pentru obținerea unei cărni sănătoase și gustoase și, în general, despre ce presupune o afacere în domeniul avicol.

Pentru început, am vrut să știm ce înseamnă concret această creștere lentă și cum influențează ea calitatea cărnii. „Anumite rase de pui cresc mai lent, cum e cazul puiului Crescătorul Priceput din rasa Hubbard, neameliorată genetic. Una dintre condițiile de creștere a acestei rase este densitatea mai scăzută față de cea a puilor crescuți standard (puii sunt în număr mai redus), astfel că au mai multă libertate de mișcare și atunci e firesc să se dezvolte mai bine; cresc mai greu, carnea are timp să se <<așeze>>, musculatura se formează mai bine” (comparativ cu  puii crescuți standard 42 de zile, n.a.), explică reprezentanta Fermelor Moraru.  

Potrivit acesteia, hrana are, evident, o contribuție importantă la calitatea cărnii: este integral vegetală, bazată pe boabe de cereale românești, în special porumb, vitamine și minerale. 

Rezultatele acestor condiții de creștere sunt o carne mai consistentă, mai hrănitoare și mai gustoasă și pielea mai galbenă în comparație cu cea a puiului standard crescut 42 de zile. Această nuanță de piele este specifică rasei, pe de o parte, dar se datorează și hranei care conține mai mult porumb și avantajează produsul. „Sunt studii de piață conform cărora consumatorii preferă carnea mai galbenă, așa cum se întâmplă și în cazul culorii gălbenușului de ou. În percepția consumatorilor, aceasta transmite anumite calități ale produsului, faptul că este sănătos”, ne spune Alina Moraru.

Pentru asigurarea microclimatului propice creșterii sănătoase a puilor, fermele sunt dotate cu echipamente complet automatizate care verifică și controlează tot ce presupune acesta: temperatură, umiditate, presiunea aerului ș.a. 

Creșterea puilor: adevăr și provocare.

Adevăr și provocare, în același timp, reprezintă asigurarea tuturor condițiilor de creștere enumerate mai sus, astfel încât puiul care ajunge în magazine și pe mesele oamenilor să fie sănătos și de calitate superioară.

Alina Moraru a ținut să sublinieze faptul că puii cresc sănătos, sunt hrăniți doar cu hrană vegetală, nu li se administrează hormoni de creștere, nici antibiotic. De asemenea, beneficiază de spații adecvate, condiții de igienă sanitară și au asistență de medicină veterinară.  

Produs nou în Auchan:  puiul de tip coquelet, un deliciu pe placul consumatorilor, de la mic la mare

Anul acesta, un nou produs, sub același brand, Crescătorul Priceput, se va regăsi pe rafturile magazinelor Auchan: puiul de tip coquelet (pui mic în limba franceză) din aceeași rasă, crescut în aceleași condiții, dar abatorizat mai devreme. 

Puișorul este din aceeași rasă cu puiul întreg, crește în aceleași condiții, numai că este abatorizat la 35 de zile, mai tânăr deci; nu este o altă rasă specială de cocoșel, cum cred unii consumatori”, subliniază reprezentanta Fermelor Moraru. 

Aceasta ne spune că există o cerere a pieței pentru acest tip de produs: „Datorită faptului că este micuț (700 de grame), este prezentabil și e perceput ca o delicatesă; și copiii îl plac. Bineînțeles, este foarte gustos, fraged și se gătește repede”. 

Sustenabilitatea, o preocupare importantă

Investițiile în eficiența energetică și reducerea amprentei de carbon sunt permanente la Fermele Moraru, grija pentru mediu fiind mereu în atenția companiei. Astfel, și din acest punct de vedere, grupul a fost printre primii producători din domeniu în România în producerea de energie regenerabilă prin achiziţia de centrale termice pe bază de biomasă, montarea de panouri fotovoltaice la ferme și la abator, recuperatoare de căldură.

Avem politici de mediu foarte bine dezvoltate, verificate de organele de mediu. Ne aflăm în mai multe sate, unde trăiesc oameni, iar protecția mediului este importantă pentru noi”, spune Alina Moraru. 

În ceea ce privește planurile de viitor, Alina Moraru spune că dezvoltarea este permanentă în cadrul companiei. În perioada imediat următoare, se lucrează la extinderea capacității atât pe partea de ferme, cât și a abatorului: o nouă fermă este în curs de amenajare și continuă investițiile în extinderea și modernizarea abatorului cu diferite echipamente. 

Puiul Filieră Auchan este certificat IFS, standard alimentar internațional care confirmă siguranța și calitatea produselor alimentare și a proceselor de fabricație.  

Acest articol face parte dintr-un demers editorial prin care Auchan România prezintă publicului larg poveștile din spatele filierelor Auchan. În ultimii ani, Auchan a construit alături de producătorii și fermierii români parteneriate durabile și de încredere, dezvoltând alături de aceștia peste 80 de filiere Auchan, proiecte pe termen lung, prin care retailerul obține produse cu trasabilitate controlată, de la sămânță până la raft.

Auchan are filiere românești în categorii de produse precum legume, fructe, pește, ouă, carne etc. care sunt disponibile în toată rețeaua de magazine. Aceste filiere sunt dezvoltate alături de fermieri și agricultori care cultivă fructe și legume sau care cresc animale, cu respect față de mediu, oameni și animale, în conformitate cu etica companiei. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *