Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 6 – 12 aprilie 2024

Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 6 – 12 aprilie 2024

Citește Horoscop săptămânal Fecioară. Previziuni pentru perioada 6 – 12 aprilie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Fecioară și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Fecioară – 6 – 12 aprilie 2024

Între 6 și 7 aprilie la prânz, relațiile parteneriale vor avea o evoluție interesantă. Multe dintre cele cu un vădit potențial de conflict vor fi atent controlate sau chiar înăbușite de partea adversă, astfel că, la un moment dat, nativii nu vor mai înțelege despre ce strategie poate fi vorba, constatând că nu se (mai) află în conflict cu respectiva persoană.

Această aparență nu va sugera nici rezolvarea problemei, nici împăcarea părților, după cum alte necazuri parteneriale vor continua să „pâlpâie” la mică intensitate. Între 7 aprilie, după ora 13:25′, și 9 aprilie la prânz, casa a VIII-a a problemelor bănești sau materiale de valoare medie sau mare ori de importanță esențială în viața nativilor se va afla sub influența Lunii Noi în Berbec, din 8 aprilie, care se va reuni, la același grad și minut (19°24′), cu Soarele și Kiron, într-o triplă conjuncție.

Alături de alte două conjuncții „relaxate” cu Nodul Nord al Lunii și cu Mercur, ea va alcătui un cluster major în Berbec. Nu sunt excluse dialogurile aprinse, situațiile ireconciliabile prin apariția unor elemente de noutate care schimbă datele problemei și raportul de forță sau pun problema uneia dintre părți a schimbării strategiei.

Între 9 aprilie, după ora 13:24′, și 11 aprilie după-amiaza, contextul astral se va menține în liniile generale trasate de prezența planetelor Jupiter și Uranus în Taur, în sectorul convingerilor superioare sociale, al atașamentelor de idei politice și al idealurilor înalte, ceea ce le va permite celor născuți în zodia Fecioarei o abordare consecventă cu planurile propuse care să le permită și o evoluție frumoasă, poate mai lentă decât și-ar fi dorit ei, dar solidă.

Din 11 aprilie, după ora 14:59′, posibile ipostaze publice, ce țin de specificul meseriei sau de cadrul de manifestare al unei funcții, care îi vor pune pe nativi în situația de a se exprima în fața unei asistențe.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *