Imaginea cu Theo Rose care a stârnit reacții neașteptate. „Probabil din disperare. N-am vrut să fiu slabă”

Imaginea cu Theo Rose care a stârnit reacții neașteptate. „Probabil din disperare. N-am vrut să fiu slabă”

Theo Rose, în vârstă de 26 de ani, este Vera din serialul Clanul, un personaj care s-a schimbat foarte mult în ultimul sezon și care se difuzează în prezent la Pro TV. Artista a dezvăluit recent care a fost cea mai grea secventă a ei.

Iubita lui Anghel Damian, cel care a și regizat serialul, a dezvăluit că personajul ei s-a schimbat foarte mult în sezonul al treilea.

Vedeta a fost nevoită să joace secvențe extrem de dure. Despre una dintre scenele grele, Theo a vorbit pe contul de socializare, unde a publicat imaginea în care ea apare întinsă pe un mormânt.

„O secvență grea, da! Mi-a fost frică de ea, nu vă mint. Însă, cea mai importantă deprindere pe care am căpătat-o jucând în Clanul este libertatea. Libertatea pe care o dau textului să-mi acceseze emoțiile reale.

Nu știu cum am făcut. Probabil din disperare. N-am vrut să fiu slabă și, mai mult decât atât, m-am gândit că ar fi bine să mă pot uita și peste câțiva ani la ce fac acum. M-a ajutat tare echipa. Sunt așa de treaba că m-am simțit foarte rapid în largul meu.

Nu mi-a mai fost frică de ridicol. N-am trecut printr-o durere ca cea a Verei, dar a trebuit să mi-o imaginez și să o simt cât de real posibil. Sunt convinsă că se putea mai mult, dar e un început.”, a spus Theo Rose, pe pagina sa de Instagram.

Clanul a ajuns la ultimul sezon

Înainte de a debuta sezonul al treilea Theo Rose făcut o serie de declarații despre provocările prin care a fost nevoită să treacă.

„Actoricește m-a provocat foarte mult și sunt foarte fericită de ce a ieșit. În sezoanele trecute, atunci când mă uitam la TV, eram ușor stânjenită, ăsta este un inside pe care îl spun, nu l-am mai spus, dar nu eram foarte mulțumită de performanța mea actoricească. De data asta, pot să remarc o evoluție.

Vera se schimbă foarte mult sezonul ăsta. În sezonul trei, oamenii o să descopere și o latură mai întunecată a Verei și cum alege ea să acționeze atunci când este pusă în dificultate și când se află în fața unor alegeri dificile”, a declarat Theo Rose, în urmă cu câteva luni, pentru Pro TV.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *