Începe postul Sfintei Marii. Ce nu ai voie să faci până pe 15 august. E păcat mare!

Începe postul Sfintei Marii. Ce nu ai voie să faci până pe 15 august. E păcat mare!

Data acestui post a fost stabilită cândva în secolul al V-lea, odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului. La începuturile postului, durata acestuia diferea pentru creştini. Cei din Antiohia obişnuiau să postească doar o zi, pe 6 august, în timp ce credincioşii din Ierusalim posteau timp de opt zile.

De asemenea, unii creştini obişnuiau să postească întreaga lună august, pe când alţii făceau acest lucru în luna septembrie. Uniformizarea duratei şi a datei postului Adormirii Maicii Domnului s-a întâmplat în secolul al XII-lea, în cadrul sinodului local din Constantinopol din anul 1166. Acesta a fost condus de care patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Cu acest prilej, s-a hotărât ca postul să se ţină începând de pe data de 1 august şi să ia sfârşit două săptămâni mai târziu, pe 15 august, zi în care Biserica o prăznuieşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu Fecioara.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu se rezumă la înfrânarea de la anumite alimente, ci, mai degrabă, de la toate lucrurile care ne despart de bunul Dumnezeu. Nu este suficient abţinerea de la anumite alimente, ci ar trebui să ne oprim din săvârşirea de păcate. 

În această perioadă, credincosii nu ar trebui să fie mâhniţi de faptul că nu vor consumă alimente de „dulce”, deoarece prin refuzul consumării acestor alimente ne vom putea bucură de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi. 

Postul Adormirii Maicii Domnului nu este menit să determine credincioşii să îşi dispreţuiască trupul, prin prisma faptului că în fiecare luni, miercuri şi vineri până la orele 15:00 se recomandă ajunare, iar mai apoi se poate consumă doar mâncare uscată iar în zilele de marţi şi joi să se consume mâncare fără ulei. Rostul acestui post este de a crea o armonie perfectă între trup şi suflet, căutând că acestea două să fie mângâiate.

Postul Sfintei Marii. In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la oră 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin. Facem mențiunea că în Pravila Mare se precizează că în acest post avem dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la oră 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin. Facem mențiunea că în Pravila Mare se precizează că în acest post avem dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

Postul Sfintei Marii. Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

De ce NU se spune “La mulţi ani” pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria. E mare păcat!

Postul Sfintei Marii. Exista randuiala ca impreuna cu slujba Vecerniei sa se savarseasca in aceasta perioada a postului Adormirii Maicii Domnului si cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Sfintei Marii. Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Daca ne tinem departe de anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. Sa nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de “dulce”, caci prin retinerea de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *