În noaptea de sâmbătă spre duminica, Iranul a lansat asupra Israelului 170 de drone, 120 de rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune și 30 de rachete de croazieră. Iranul a violat spaiul aerian al Irakului si Iordaniei. Israelul a doborât 99% din proiectilele lansate de Iran. Atacul a provocat daune minore la baza aeriană Nevatim, în sudul Israelului, iar o fată dintr-un sat apropiat a fost rănită. ”Am interceptat. Am zădărnicit atacul. Împreună vom învinge”, a spus premierul israelian Benjamin Netanyahu. Israelul și aliații săi, în primul rând SUA și Marea Britanie, care au contribuit la apărarea antiaeriană a Israelului (Marea Britanie din Cipru și SUA de pe distrugătoarele din Marea Mediterană, în urma unei pregătiri care a durat zece zile, potrivit oficialilor SUA) consideră ca evenimentul de sâmbătă noaptea a fost o „victorie”. Țările G7 au condamnat ”atacul direct și fără precedent al Iranului asupra Israelului”.
O altă relatare ar putea suna astfel.
În primul rând, atacul Iranian asupra Israelului a fost o ripostă anunțată la lovitura israeliană cu rachetă asupra consulatului Iranian la Damas, soldată cu moartea mai multor lideri ai Forțelor Quds ale Gardienilor Revoluției din Iran, un atac efectuat cu încălcarea evidentă a Convențiilor de la Viena privind statutul misiunilor diplomatice.
În al doilea rând, țintele atacului iranian au fost bazele aeriene de unde a fost a plecat atacul de pe 1 aprilie asupra consulatului iranian (bazele Ramon și Nevatim – ambele din Palestina), precum și cartierul general al serviciului de informații al Forțelor Aeriene Israeliene din Tel Aviv și o bază secretă israeliană din Înălțimile Golan (ocupate de Israel).
În al treilea rând, imaginile surprinse din Israel care circulă pe rețelele sociale arată că mai mute lovituri iraniene au lovit ținte, ceea ce poate infirma afirmația că 99% din proiectilele iraniene au fost interceptate.
În al patrulea rând, aceasta este prima lovitură iraniană directa asupra teritoriului israelian, o lovitură lansată de pe teritoriul Iranului și asumata astfel de liderii de la Teheran, care nu au mai folosit milițiile pro-iraniene din Irak, Siria, Liban sau Yemen în acest scop (dar atacul de sâmbătă a presupus și tiruri cu rachete lansate de Hezbollahul libanez și de mișcarea Ansar Allah din Yemen – hutiții).
Apoi, evenimentul de sâmbătă poate fi socotit cea mai importantă luptă aeriana între doua puteri de același calibru din istoria recentă și lupta purtată la cea mai mare distanță de până acum. Atacurile ruse cu rachete asupra Ucrainei se deosebesc prin faptul că sunt lansate peste graniță, nu peste granițele mai multor state și prin faptul ca vizează o țară care nu dispune de o apărare atât de avansată precum Israelul (Iron Dome, Prastia lui David, Patriot, Arrow3), apărare la care s-au adăugat și sistemele antirachetă ale SUA și Marii Britanii, chiar și ale Franței și Iordaniei, potrivit unor surse.
A fost un scurt exemplu de război între două puteri cu o forță militară asemănătoare, în care Iranul a lansat roiuri de drone pentru a deruta sistemele antiaeriene iar apoi a lovit cu rachete balistice. La fel ca și în cazul războiului din Ucraina, cantitatea pare să bată calitatea. Costul mediu al fiecărei rachete de interceptare lansată de Israel și aliați este de 1 milion de dolari, ia media interceptorilor lansați pentru fiecare proiectil inamic este de 2. Se estimează astfel că nota de plată a apărarii antiaeriene din seara de sâmbătă se ridica la peste un miliard de dolari, mult sub costul de producție al dronelor și rachetelor lansate de Iran.
Există două interpretări ale situației dintre Israel si Iran. Una dintre ele arată că Iranul fost „umilit”, pentru că Israelul a interceptat toate rachetele și dronele, dar și pentru că Iranul și-ar fi dezvăluit adevărata putere – deloc cea de care se temeau liderii politici și militari israelieni și aliații lor. Această interpretare suferă de anumite inconsistențe, în special cea dată de „ceața războului”, care face imposibil de știut care au fost pagubele reale provocate de atacul iranian și mai cu seamă care au fost scopurile precise ale atacului iranian.
De cealaltă parte, Iranul este văzut ca marele câștigător, demonstrând că poate trece de sistemele de apărare occidentale și obținând în urma acestui atac informații importante despre capabilitățile Israelului și Statelor Unite, informații necesare pentru ”calibrarea” unor posibile noi atacuri. Nu în cele din urmă, raportul dintre costul atacului și cel al apărării este o victorie pentru Iran.
Dar poate cea mai mare victorie a Iranului ține de situația în care se află acum premierul Benjamin Netanyahu. Inițial, cabinetul israelian a decis să atace Iranul în următoarele 24-48 de ore, potrivit Canal 14 din Israel. La scurt timp, unul dintre reporterii Yashiva World News anunța: ”Răspunsul imediat împotriva Iranului a fost anulat în ultimul moment, în urma unei convorbiri telefonice între Benjamin Netanyahu și Joe Biden. Cabinetul de război susține în continuare reacția planificată, însă nu neapărat imediat”.
Potrivit The Telegraph, președntele Biden i-a spus premierului Netanyahu că SUA nu vor participa la nicio contralovitură asupra Iranului. ”Ai obținut o victorie. Bucură-te de victorie”, i-ar fi spus președintele SUA premierului israelian, o reacție nervoasă relativ neașteptată din partea lui Joe Biden, care se aseamănă cu reacția președintelui Bill Clinton, în 1996 (în timpul primului mandat de premier al lui Netanyahu), când liderul de la Casa Alba a fost enervat de încrederea în sine excesiva de care dădea dovadă liderul israelian. ”Cine dracu’ este marea putere aici?”, ar fi țipat Clinton la consilierii săi.
O altă înfrângere pentru Benjamin Netanyahu ține de războiul din Gaza. Așa cum cel mai bun loc de a scunde o frunză este în pădure, cel mai bun mod de ascunde eșecul într-un război este să începi un război și mai mare, scrie Aris Rousinos, pentru Unherd. Este exact ceea ce a căutat premierul Netanyahu. De ce a atacat Israelul consulatul iranian din Damasc în plin război în Gaza și în timpul Ramadanului? Pentru a provoca o reacție iraniană cât mai puternică, suficient de puternică cât să atragă Statele Unite într-un război regional extins, în ciuda unui an electoral în Statele Unite, unde 57% intre alegătorii lui Joe Biden consideră că Israelul comite un genocid în Gaza. Or, președintele Joe Biden i-a transmis premierului israelian ”să se mulțumească” cu ce a obținut până acum. ”Nu căutăm un război cu Iranul. Nu căutăm escaladare aici”, a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby.
La această poziție a Casei Albe a contribuit și modul în care Iranul a conceput atacul, reușind să treacă elefantul prin urechile acului – un atac fără precedent ca modalitate de lansare, de asumare, însă fără a lovi ținte civile, fără a produce pierderi de vieți omenești, atacând ținte militare.
Nu este însă nimic ”simbolic” în Fâșia Gaza supusă operațiunilor militare de către Armata Israeliană. Până și șefa USAID, Samantha Power, o reprezentantă a cercurilor neoconservatoare americane, a susținut că în Gaza se instalează foametea. Războiul din Gaza este un eșec de proporții pentru Israel, iar guvernul a decis retragerea din Khan Yunis, cu doar câteva zile înainte de riposta iraniană la atacul de pe 1 aprilie de la Damasc. ”Obiectivele războiuui nu vor fi atinse, ostaticii nu vor fi eliberați prin presiune militară, securitatea nu va fi restabilită și ostracizarea Israelului la nivel internațional nu va fi oprită”, scria cotidianul Haaretz, sub titlul ”Să spunem ceea ce nu poate fi spus: Israelul a fost înfrânt – o înfrângere totală”. Retragerea amintită mai sus nu înseamnă că Armata israeliană se va retrage din întreaga Fâșie Gaza, pentru că premierul Netanyahu este obligat să atace orașul Rafah, de la granița cu Egiptul – este singura localitate nelovită până acum, iar fără a o ataca, Netanyahu își poate atrage critici din partea partidelor radicale din coaliție, care pot susține că întregul efectiv Hamas s-ar ascunde în Rafah.
Mearsheier: Au urmărit de la bun îceput epurarea etnică
”Hamas a învins. La un moment dat, focul israelian se va opri, iar luptătorii Hamas vor ieși din ascuzătorile lor și vor celebra. Vor spune că au învins. Au supraviețuit, deci au învins”, spune profesorul John J. Mearsheimer.
”Continuarea războiului către Rafah va duce la noi victime palestiniene și va păta și mai mult reputația Israelului, va pune și mai multă presiune pe administrația Biden, care este complice la acest genocid. A ataca Rafah nu va îmbunătăți situația Israelului la nivel militar și politic, dimpotrivă”.
”Folosirea inteligenței artificiale pentru a selecta țintele Hamas din Gaza, ceea ce duce la uciderea membrilor familiilor acestora, este parte dintr-o campanie de genocid. Dacă nu vă place cuvântul genocid, atunci să-i spunem crimă în masa. Israelul este implicat în crime în masă, iar SUA sunt complice”.
”Când te întrebi cum se va încheia, este important să estimezi cum poare arăta situația politica din Gaza atunci când focul se va opri. Răspunsul este că nu există niciun plan despre ce se va întâmpla în Gaza. Vor rămâne peste două milioane de oameni dintre care majoritatea nu vor avea adăpost și vor fi înfometați și nu vor avea un sistem politic care să-i ajute”.
”În opinia mea, principalul scop al Israelului a fost, de la bun început, epurarea etnică în Gaza. Au extins Israelul, pentru că acum controlează efectiv Gaza și Cisiordania. Și controlează și Israelul în frontierele de dinainte de 1967. Problema lor este că în Marele Israel palestinienii sunt la fel de mulți ca și evreii israelieni. Iar ei vor epurare etnică în Gaza și Cisiordania. Ei au considerat că atacul Hamas din 7 octombrie este o oportunitate pentru a face epurare etnică și asta au încercat să facă. Dar nu au reușit. Când evreii americani încep să vorbească despre vânzarea de proprietăți la Mare Mediterană în Gaza (așa cum a făcut ginerele fostului președinte Donald Trump, Jared Kushner, unul dintre ”arhitecții” politicii fostei administrații în Orientul Mijlociu – n.red.), ei presupun că palestinenii vor fi alungați și ca vor putea vinde proprietăți pentru evreii americani sau evreii canadieni în Gaza. Însă problema este că Israelul nu a reușit epurarea etnică.
Israelienii nu au interesul să construiască o ordine politică și socială viabilă în Gaza, pentru că asta ar face și mai dificilă epurarea etnica. Este mai bine să menții statu-quo-ul, pentru că situația de până acum poate duce mai ușor la epurare etnică. Asta înseamnă că viitorul acestor palestinieni din Gaza și Cisiordania este înfiorător” a spus Mearsheimer.
The post Înfrângerea lui Netanyahu appeared first on Cotidianul RO.
