INTERVIU. Ce pot face universitățile românești ca să intre în topurile internaționale. Experiența unui român care a ajutat mii de studenți să studieze în afară

Ștefan Țăpescu, cofondator al platformei Youni, care îi ajută pe tinerii români să-și găsească universitatea potrivită de oriunde din lume, a explicat pentru Libertatea de ce au nevoie instituțiile românești de învățământ superior ca să ajungă în topurile internaționale. Pe lângă calitatea cercetării academice, universitățile noastre trebuie să reușească să atragă studenți străini, acesta fiind un criteriu care a crescut în importanță în ultimii ani la clasamentele globale. 

Universitățile străine se adaptează permanent la tehnologie și generațiile actuale. De la programele de studiu din domenii precum securitate cibernetică, AI, game development și profesori care obligatoriu au și muncit în domeniu, până la campusuri cu toată infrastructura. Și cerințele lor sunt pe măsură, explică Ștefan Țăpescu, unul dintre fondatorii Youni, o platformă care îi ajută pe tineri să aplice la universități din afară. 

Admiterea s-a adaptat de-a lungul timpului, adică nu se mai cere ca tânărul să aibă numai rezultate academice excelente, ci vor un profil complet de dezvoltare. Iar numărul celor care pleacă la studii peste hotare crește. 

35.000 de tineri români studiază în prezent la universități din afară, cei mai mulți, 36% dintre ei, în Marea Britanie, urmată de Republica Moldova – 9% (probabil este vorba de cetățeni cu dublă cetățenie) și apoi Germania – 7%, potrivit UNESCO;
Numărul celor care vin la noi e în jur de 33.000, din care 36% sunt tineri moldoveni, apoi francezi, israelieni și italieni. 
Ștefan Țăpescu

Libertatea: A fost un șoc în societatea românească atunci când s-a scos examenul de admitere la facultate și s-a introdus admiterea pe dosar, după care treptat au reintrodus unele facultăți examenul. Care este tendința pe piața mondială cu privire la admitere? S-a simplificat în timp?

– Sunt standarde pe țară care nu s-au schimbat foarte mult. Se schimbă, se adaptează pe programe, se adaugă programe noi. 

De exemplu, acum, în loc să trimiți scrisoare de eseu personal, unele universități îți cer un video personal, adică se tehnologizează într-un fel, dar schimbări majore, momentan, nu sunt. 

Adică, știi că pentru America foarte mult contează dosarul și activitățile pe care le faci, pentru unele țări din Europa contează și nota pe care o ai la examene, dar și acest dosar.

În Australia, mi se pare cel mai clar de peste tot, pentru că ei îți spun: îți trebuie nota asta, îți trebuie activitățile astea, îți trebuie să ai recunoașterea asta la diplome. 

În alte țări, până și în Olanda, care avea tot un sistem similar până acum câțiva ani, au început să impună acest numerus fixus, pentru că au prea mulți studenți. Numerus fixus înseamnă că e o capacitate maximă a numărului de studenți pe care îi pot accepta și o să fie un ranking la final, în care nu știi dacă o să fii, și este bazat pe un interviu și pe niște probe practice, în funcție de program.

Nu se simplifică, așadar, începe să fie din ce în ce mai complexă partea asta, pentru că trebuie să descopere că studenții care vin la universitate sunt cei potriviți. 

– Pare însă că, spre deosebire de facultățile noastre, nu te duce către zona exclusiv academică. Cer un pachet de dezvoltare personală mult mai complex…

– Da, nu mai sunt doar liceul și notele, ești cumva și tu o sumă de lucruri care trebuie adunate, o persoană completă și pe partea socială, și pe partea academică, pe toate aspectele. Adică asta s-a schimbat în America, pentru că acceptau foarte mulți olimpici internaționali doar pentru că erau olimpici internaționali. Dar, din păcate, n-am știut nici noi, nici cei din America să manageriem acești olimpici, pentru că mulți nu au reușit să aibă și o viață echilibrată, în care să încerce activități și când au fost la facultate și erau în competiție cu cei mai buni din lume și nu mai erau primii, ca înainte, au clacat și nu au mai putut să facă față. 

Admiterea la facultate, ca aplicația pentru un job

– Nu este o ruptură în ceea ce privește cum e construită școala românească. Adică absolvenții școlii românești care aleargă 12 ani după note dintr-odată trebuie să arate că au pasiuni, au făcut voluntariat, că poate au o istorie familială interesantă… 

– Înainte se întâmpla asta când aplicai pentru un job, acum trebuie să o faci mai repede. Asta e singura diferență.

Problema era că înainte absolveai facultatea, nu știai că îți trebuie aceste lucruri și nu aveai un job. Acum începi să dezvolți lucrurile astea mai repede și ai posibilitatea la un job mai rapid.

Nu știu exact cum o să se schimbe în următorii 10 ani. Dar complexitatea crește, pentru că sunt din ce în ce mai multe domenii pe care nu le imaginam acum câțiva ani.

„Nu pleacă studenții doar pentru o universitate, pleacă pentru un ecosistem complet”

– Ce vedem în ultimii ani, chiar dacă nu la o viteză galopantă, e că România își pierde studenții. Voi ce tendință ați constatat?

– Își pierde ușor studenții, tot bazat pe rankinguri și că au oportunități mai clare în străinătate, dar nu cred că este totul pierdut.

Cred că majoritatea universităților au încă profesori foarte buni, au programe care pot să se dezvolte și pot să facă niște schimbări destul de rapide ca să atragă studenții. Dar e tot ecosistemul care trebuie construit. Adică nu pleacă studenții doar pentru o universitate, pleacă pentru un ecosistem complet și pentru branding.

Adică brandul pe care îl are o universitate din România și cel al unei universități internaționale nu sunt comparabile acum. Dar până la urmă, și brandul Harvard a fost construit în secole de Hollywood, nu poți într-un an să schimbi asta. 

Dar dacă ai oameni care au absolvit în România, apoi au făcut afaceri de succes la nivel internațional, au fost recunoscuți, apoi tu, ca universitate, te poți mândri cu ei. Cum a fost și la Daniel Dines și cu UiPath în care au angajat oameni din România și așa a apărut România pe harta tech.

– Dar contează cu adevărat rankingul universității pentru studenți, se uită la faptul că nu avem nicio universitate în top 100 și gata, pleacă? 

– Da, contează destul de mult rankingul. Adică se uită la ranking și apoi, chiar dacă găsesc aici un program bun, perfect pentru ei, nu îl mai iau în considerare. Studenții care vor ceva de top se uită mereu la ranking. 

„Ce ai învățat în 2010 era ce se implementa în industrie în 2000”

– Ce pot face universitățile românești să ajungă totuși să reintre în top?

– Cred că avem deja companii foarte bune în România. Dacă ar reuși să aducă din ce în ce mai mult ca experții din aceste companii să vorbească cu studenții și să facă colaborări și pe partea de research, să îi aducă și ca sponsori. Asta cred că ar fi un prim pas în care am putea să arătăm că studenții din România primesc joburi foarte bune la companii internaționale și au și oportunități foarte bune.

Adică ăsta mi se pare un prim pas și deja universitățile încep să facă asta. Dacă asta s-ar accelera, am avea deja un început de ecosistem și Universitatea „Babeș-Bolyai” știu că asta încearcă. Nu zic că celelalte universități nu fac. Momentan știu de cei de la „Bolyai” că fac foarte multe pe fonduri europene și încearcă să se dezvolte pe latura asta.

Partea cealaltă este și să se gândească la ce programe oferă. Adică este trist că sunt mulți profesori care au profesat într-un domeniu care poate nu mai este așa de căutat și nu am reușit ca țară să-i reorientăm și să-i aducem într-un domeniu care este iar căutat și foarte eficient pentru țară. Și de asta se întâmplă să ai programe care nu mai au studenți care sunt interesați.

Ar trebui updatate programele din România și ar ajuta profesorii să poată să aibă acces la aceste programe și la infrastructură. Dar asta poți să faci doar prin colaborări cu companii.

Pentru că știi, era un grafic mai de mult care arăta că ce ai învățat în 2010 este, de fapt, ce se implementa în industrie în 2000. Adică, mereu informația a fost outdated (depășită, n.r.). Dar acum nu prea mai poți să faci asta. Dacă tu ai terminat la facultate ceva, trebuie să știi deja ce e astăzi în acel domeniu, nu ce era ieri.

– Pentru a intra în topuri internaționale contează și câți studenți internaționali ai, dar și ce publicații științifice recunoscute internațional sunt. Cât de greu se poate implementa?  

– Ideea este ca studenții internaționali să fie diverși și buni. Adică, dacă un student a venit și a studiat un an și după a migrat, asta nu se cuantifică la ranking. Deci îți trebuie studenți care termină, studenți care îți diversifică universitatea și îți cresc și numărul până la final. 

Iar pe partea cealaltă, noi nu avem încă, așa cum are Australia, profesorii care lucrează, nu știu, trei ani și apoi pot să-și ia o perioadă în care să lucreze până la șase ani în altă țară la un research cu o altă universitate internațională. Așa, universitatea ta are deja o publicație internațională cu alte universități de top.

Și universitățile de top sunt destul de deschise să facă aceste parteneriate, pentru că ai un profesor bun din orice țară care o să muncească pentru tine, dar și universitățile din România o să aibă foarte mult de câștigat, pentru că au un research publicat cu universitatea internațională de top. Adică, e constant un win-win scenario (un scenariu din care toată lumea câștigă, n.r.). 

Elevii să înceapă pregătirea din clasa a IX-a

– Sunt tineri care aplică chiar la zeci de universități în afară. Nu sunt prea multe? 

– În America poți să aplici cam la 20 de universități. Nu există un sfat unic pentru orice copil, pentru orice domeniu sau pentru orice țară. Dacă vrei să aplici în Europa, este mai clar dacă poți să intri sau nu.

Dacă vrei să aplici în America, trebuie să înțelegi puțin cam care sunt șansele tale pentru a fi acceptat la universitatea respectivă, pentru că ai acele acceptance-uri de 10-20%. Și după, îți poți calcula și ca probabilitate la câte universități ar trebui să aplici pentru a avea o șansă cât mai ridicată. 

– Cu cât timp înainte trebuie să înceapă un tânăr să se pregătească?

– Noi sugerăm din clasa a IX-a să înceapă, pentru că atunci începi să-ți definești direcțiile prin care vrei să te dezvolți. Ok, înveți la școală fizică, matematică, filo sau orice, dar ce-o să faci cu aceste informații? Unde o să le aplici? Și nu trebuie neapărat să-ți alegi universitatea unde o să te duci sau chiar țara, dar să începi să înțelegi, dacă ți-a plăcut fizica, să mergi la o conferință despre spațiu, să vezi cum poate să fie aplicată fizica. Și începi să-ți dai seama dacă îți place un domeniu sau nu îți place ori dacă ești bun pe anumite skilluri sau pe altele.

Și poți din ce în ce mai mult să ți le îmbunătățești și când ajungi să fii în clasa a XII-a, nu ești o foaie, ai ajuns persoana respectivă. Asta e, ai timp să te dezvolți și să devii persoana respectivă.

Foto: Inquam Photos/George Călin