Iohannis, la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări: „Prezența economică a SUA în regiune este un catalizator pentru sporirea securității”

Iohannis, la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări: „Prezența economică a SUA în regiune este un catalizator pentru sporirea securității”

„Îmi face o deosebită plăcere să prezint rezultatele celei de-a VIII-a ediții a Summitului Inițiativei celor Trei Mări, pe care l-am găzduit astăzi.

Salut prezența la această conferință de presă a Președintelui Poloniei, domnul Andrzej Duda, a Prim-ministrului Croației, domnul Andrej Plenković, România, Polonia și Croația fiind inițiatori ai formatului, precum și a Președintelui Lituaniei, domnul Gitanas Nausėda, care va găzdui următorul Summit, cel din 2024.

România este primul stat al Inițiativei care organizează Summitul pentru a doua oară, după cel pe care l-am găzduit la București, cu succes, în 2018.

Acest angajament al României reflectă convingerea noastră legată de importanța politică a acestei platforme de dialog la nivel înalt și transmite un nou semnal privind sprijinul strategic și practic pe care îl acordăm Inițiativei, care are o capacitate reală de a spori conectivitatea strategică europeană pe axa Nord-Sud.

Am încheiat astăzi un Summit de succes, la care am adoptat decizii importante. Acestea privesc atât direcțiile viitoare de acțiune și orientările necesare în noul context geopolitic, cât și instrumentele practice, inclusiv financiare, ale Inițiativei vizând consolidarea interconectărilor transfrontaliere prin infrastructura de transport, energie și digitală.

România a atins obiectivele propuse pentru Summit, acestea fiind transpuse în Declarația Comună pe care am adoptat-o.

Ca urmare a deciziilor unanime de astăzi, mă bucur să pot anunța includerea Greciei în Inițiativă, care devine astfel al 13-lea stat participant. Este o decizie importantă, care indică atractivitatea Inițiativei, dar și potențialul acesteia în agregarea eforturilor de dezvoltare a infrastructurii strategice din regiune.

Am decis, totodată, prin consens al statelor participante la Inițiativă, acordarea calității de stat participant asociat atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova. Este o decizie extrem de relevantă, care confirmă plasarea acestor state pe calea integrării europene și care permite includerea celor două țări în proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii și coagularea de noi investiții în regiune. Această decizie este expresia recalibrării relației Inițiativei cu vecinătatea sa strategică, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

După cum era de așteptat, am reconfirmat astăzi și cele două obiective esențiale, permanente, ale Inițiativei: reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiunea celor Trei Mări și restul Uniunii Europene prin întărirea coeziunii în cadrul Uniunii, respectiv potențarea contribuției regionale a Inițiativei în procesul de consolidare a legăturilor transatlantice. Vreau să accentuez, o dată în plus, faptul că prezența economică a Statelor Unite ale Americii în regiune este un catalizator strategic pentru sporirea securității, pe toate dimensiunile.

La lucrările de astăzi am explorat în detaliu și modul prin care Inițiativa poate răspunde obiectivului său primordial: creșterea interconectării transfrontaliere pe axa Nord-Sud europeană. Am decis continuarea acordării unei atenții speciale domeniilor-fanion ale Inițiativei: dezvoltarea infrastructurii de transport, de energie – cu accent asupra energiei verzi – și, respectiv, a celei digitale.

Subliniez că, în baza demersurilor României, securitatea cibernetică a figurat, în premieră, pe agenda discuțiilor, precum și în Declarația Comună adoptată, ca temă importantă pentru asigurarea rezilienței și a securității în regiunea celor Trei Mări. 

Un alt rezultat semnificativ al Summitului îl reprezintă susținerea statelor participante pentru crearea unui Fond de Inovare al Inițiativei. Acest nou instrument, cu flexibilitate sporită, va fi complementar vehiculelor financiare deja existente, axându-se preponderent pe tehnologii avansate aplicate în domeniile prioritare ale Inițiativei.

O atenție specială va fi acordată, și pe mai departe, consolidării instrumentelor financiare asociate Inițiativei, în special creării unui succesor al primului Fond de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, ale cărui baze au fost puse la precedentul Summit de la București. Fondul înființat după Summitul găzduit de România în 2018 a investit deja în proiecte din mai multe țări, valoarea cumulată a acestora ajungând la 6 miliarde de euro.

De asemenea, atragerea de investiții și dezvoltarea de parteneriate de tip public-privat cu actori internaționali importanți vor rămâne obiective esențiale ale Inițiativei.

În acest scop, am actualizat lista proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată tot cu prilejul primului Summit de la București în 2018. 

România organizează mâine și o nouă ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei, devenit, de la ediția din 2018, un instrument-cheie. Forumul va contribui decisiv la coagularea investițiilor și a parteneriatelor în regiune, deci la creșterea economică a acesteia.

Toate acestea sunt rezultate remarcabile pentru Inițiativă, la care România a contribuit activ pe parcursul ultimului an, când a fost la conducerea Inițiativei.

În încheiere, urez mult succes Lituaniei în organizarea Summitului de anul viitor! Sunt convins că sub conducerea domnului Președinte Nausėda vor fi continuate și consolidate pe mai departe rezultatele obținute sub mandatul României”, a transmis Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *