Irlanda se pregăteşte să recunoască un stat palestinian

Rmag Breaking News

Ministrul de Externe Michael Martin a declarat marţi, la Dublin, că Irlanda se pregăteşte să recunoască un stat palestinian în următoarele săptămâni, transmite AFP.

Martin şi-a anunţat intenţia de a prezenta guvernului o propunere oficială privind recunoaşterea unui stat palestinian atunci se vor finaliza „discuţii internaţionale mai ample”.

„Să nu vă îndoiţi că recunoaşterea unui stat palestinian va avea loc”, a spus el într-un discurs în parlamentul irlandez. Întârzierea recunoaşterii „nu mai este nici credibilă, nici sustenabilă”, potrivit acestuia.

Michael Martin a declarat ulterior pentru site-ului de ştiri irlandez The Journal că propunerea oficială va fi făcută „în săptămânile următoare”. El a spus că a discutat despre recunoaştere cu alte ţări implicate în iniţiative de pace în ultimele şase luni.

În luna martie, liderii Spaniei, Irlandei, Slovaciei şi Maltei au susţinut, într-o declaraţie comună, că sunt gata să recunoască existenţa unui stat palestinian.

Irlanda a indicat de mult timp că nu are nicio obiecţie, în principiu, în privinţa recunoaşterii oficiale a statului palestinian dacă aceasta ar putea contribui la procesul de pace din Orientul Mijlociu. Războiul din Fâşia Gaza a repus însă pe tapet această chestiune.

„Nu există nicio îndoială că au fost comise crime de război şi condamn categoric bombardarea continuă a populaţiei din Gaza”, a mai declarat Martin.

Recunoaşterea unui stat „ar putea servi drept catalizator pentru a ajuta populaţia din Gaza şi Cisiordania şi pentru a promova o iniţiativă de pace condusă de arabi”, a adăugat şeful diplomaţiei irlandeze.

The post Irlanda se pregăteşte să recunoască un stat palestinian appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *