Israelul negociază cu Congo și alte țări un „plan de migrație voluntară”, prin care palestinienii din Fâșia Gaza să fie relocați după război

Israelul negociază cu Congo și alte țări un „plan de migrație voluntară”, prin care palestinienii din Fâșia Gaza să fie relocați după război

Guvernul israelian negociază cu mai multe ţări, printre care şi Republica Congo, pentru relocarea parţială către acestea a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza după ce se va termina războiul cu gruparea islamistă radicală Hamas, scrie miercuri, 3 ianuarie, publicaţia The Times of Israel, care citează un înalt responsabil israelian, potrivit Agerpres.

Guvernul condus de Benjamin Netanyahu elaborează astfel planuri pentru ceea ce numeşte a fi migraţia „voluntară” a unei părţi din cei 2,3 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza care ar fi de acord să plece de acolo.

„Republica Congo ar fi dispusă să primească imigranţi şi avem discuţii de asemenea cu alte ţări”, a spus, pentru The Times of Israel, sursa citată, care face parte din Cabinetul de Securitate israelian.

Doi miniștri israelieni cer deschis plecarea în masă a palestinienilor din Fâșia Gaza

De altfel, inclusiv unii miniştri membri ai guvernului Netanyahu au cerut deschis în ultimele zile mutarea palestinienilor din Fâşia Gaza şi instalarea coloniştilor evrei în enclava palestiniană.

Ministrul de finanţe, Bezalel Smotrich, şi cel al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, au făcut declaraţii în acest sens.

Miercuri, Ben Gvir a recomandat din nou plecarea în masă a palestinienilor din Fâşia Gaza și a respins ca „iresponsabile” criticile americane privind declaraţiile sale anterioare în acelaşi sens.

„Statele Unite sunt prietenii noştri buni, dar înainte de toate vom face ceea ce este bine pentru statul Israel: încurajarea emigraţiei a sute de mii de oameni din Gaza le va permite rezidenţilor (israelieni) să revină la casele lor (la frontiera cu Gaza, n.r.) şi să trăiască în siguranţă, protejându-ne în acelaşi timp soldaţii”, a scris oficialul pe reţeaua X, ca reacţie la criticile de la Washington.

Ben Gvir, lider al partidului de extremă dreaptă Forţa Evreiască, susţinător al colonizării, ceruse luni revenirea coloniştilor evrei în Gaza, după încheierea războiului împotriva Hamas, şi încurajarea palestinienilor să emigreze.

Cu o zi înainte, un alt ministru din aceeaşi extremă a spectrului politic, Bezalel Smotrich, titularul Finanţelor, făcuse declaraţii similare.

Convenţiile de la Geneva interzic expulzarea populaţiilor de pe teritoriile unde trăiesc; acordurile respective reprezintă nucleul legislaţiei umanitare internaţionale. Totodată, statutele Curţii Penale Internaţionale consideră „deportarea sau transferul forţat al populaţiilor” o crimă împotriva umanităţii, notează AFP.

Criza umanitară extremă provocată de război şi de blocada israeliană asupra Fâşiei Gaza a adus într-o situaţie insuportabilă populaţia rămasă aproape fără alimente, apă, combustibil şi asistenţă medicală, în timp ce Israelul permite doar o intrare limitată a ajutoarelor umanitare.

După ce a început războiul pe 7 octombrie, când gruparea Hamas a lansat un atac-surpriză în sudul Israelului şi a ucis acolo aproximativ 1.200 de persoane, ofensiva militară israeliană asupra enclavei palestiniene a provocat peste 22.300 de morţi şi peste 57.200 de răniţi, majoritatea femei şi copii.

Se estimează că alte mii de palestinieni dispăruţi au murit şi corpurile lor se află sub dărâmăturile clădirilor distruse.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *