Pe 11 martie s-au împlinesc 34 de ani de la momentul în care Proclamația de la Timișoara a fost citită în Piața Victoriei (Operei) în prezența a peste 15.000 de timișoreni. Cele 13 puncte ale proclamației redau idealurile revoluționarilor din Timișoara, primul oraș din România devenit liber de comunism. Unul dintre cele mai cunoscute articole ale Proclamației este Punctul 8, care propunea ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate.
La 34 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, a declarat pentru Libertatea că dacă Punctul 8 ar fi fost aplicat, Ion Iliescu nu putea deveni președinte al României. De altfel, dezvăluie Mihalcea, Ion Iliescu ar fi fost de acord cu Punctul 8, cu condiția ca acesta să nu i se aplice lui.
În decembrie 1989, când Timișoara devenea primul oraș din România liber de comunism, cei care au ieșit în stradă, riscându-și viața, așteptau să vadă cum idealurile Revoluției încep să prindă contur. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar acesta a fost contextul în care a fost înființată Societatea Timișoara.
„Luasem legătura între noi, ne cunoșteam de la Forumul Studențesc. Era vorba de câteva generații de studenți din acea perioadă cu care păstrasem legătura. Ne-am dat seama încă de la început că, de fapt, ceea ce au cerut timișorenii la Revoluție era altceva decât ne oferea puterea de atunci. Proclamația a pornit tocmai din acest motiv”, rememorează, pentru Libertatea, președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea.
Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara | Foto: Constantin Duma
În ianuarie și februarie 1990, la Timișoara au continuat demonstrațiile, iar „cei din restul țării se întrebau ce mai vor timișorenii”.
„Ne-am dat seama că ceea ce am vrut noi atunci, în acel decembrie 1989, nu se îndeplinea. Atunci ne-am gândit că nu se îndeplinea pentru că cei din România profundă nu știau ce ne-a scos, de fapt, pe noi în stradă. Prin această Proclamație s-a încercat să se explice idealurile Revoluției, ce își doreau timișorenii. Și pentru a nu veni cu ideile noastre am folosit scandările din timpul Revoluției. În fiecare punct al Proclamației am plecat de la o anume scandare pe care am explicat-o”, a mai arătat Mihalcea.
„Proclamația este a Timișoarei”
Președintele Societății Timișoara susține că ideea Proclamației a avut-o scriitorul și jurnalistul George Șerban (decedat în 1998), cel care a și citit textul Proclamației în Piața Operei, dar textul final este rezultatul unor lungi dezbateri din interiorul Societății Timișoara.
Fiecare punct a fost discutat, dezbătut, analizat, îmbunătățit, schimbat în urma discuțiilor pe care le-am avut. George Șerban scria la un moment dat că din momentul în care acest text a fost dezbătut în Societatea Timișoara, aparținea Societății Timișoara, iar din momentul în care a fost citit, în 11 martie 1990, din balconul Operei și a fost ovaționat de către timișoreni, el nu mai aparținea Societății Timișoara, ci aparținea orașului Timișoara.
Florian Mihalcea, pentru Libertatea:
Mai mult, spune Mihalcea prin demonstrațiile care au urmat în Piața Universității din București Proclamația s-a transformat într-un proiect național de reformă.
Comuniștii din linia întâi
Din momentul căderii regimului Ceaușescu până la lansarea Proclamației, Timișoara a realizat că idealurile Revoluției nu pot fi atinse tocmai pentru că se loveau de opoziția comuniștilor. Și nu cei din eșalonul doi sau trei, ci chiar unii din linia întâi.
„Se vorbește de comuniștii din linia a doua care ar fi preluat puterea după Revoluție. Dar nu e adevărat. E vorba despre foștii KGB-iști din Partidul Comunist care au fost înlăturați de Ceaușescu și au revenit la putere ca democrați. Să ne gândim cine a fost Bârlădeanu (n.r. Alexandru Bârlădeanu – președinte al Senatului între 1990 și 1992), care a venit din Uniunea Sovietică cu Divizia „Tudor Vladimirescu”, cine a fost Brucan, care a cerut executarea lui Maniu.
Acești oameni au venit să se erijeze în reformatori, în cei care ne vor aduce democrația. În realitate, ei aveau o problemă cu Ceaușescu, nu aveau o problemă cu comunismul, cu sistemul. La fel s-a întâmplat și cu Ion Iliescu, care a fost trecut pe linie moartă pentru că, în naționalismul lui sălbatic, Ceaușescu își dorea să nu depindă de Moscova și a încercat să îi elimine pe toți cei care erau oamenii Moscovei”, a mai punctat Mihalcea.
Necesitatea Punctului 8
Acesta este contextul în care, Punctul 8 a fost introdus în Proclamația de la Timișoara.
Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară.
Se cerea, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. „Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism”, se preciza în document.
Florian Mihalcea a declarat pentru Libertatea că dacă Punctul 8 ar fi fost aplicat, Ion Iliescu nu putea deveni președinte al României. Foto: campania electorală pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, 17 mai 1990. / Profimedia
„Raționamentul era că ne doream ca aceia care fac schimbarea după Revoluție să fie alți oameni, nu foștii comuniști. Lustrația nu se dorea să fie o condamnare a acestor oameni astfel încât ei să nu mai aibă acces la nimic în societatea românească. Ne doream doar să treacă o perioadă de purificare, timp în care să realizeze și ei că au contribuit la menținerea sistemului comunist și a ororilor din România. Nu doar Ceaușescu a fost vinovat pentru ce s-a întâmplat în țară”, a declarat președintele Societății Timișoara.
Chiar dacă Punctul 8 nu face o referire la colaboratorii fostei Securități, Florian Mihalcea susține că lustrația îi viza și pe aceștia.
„Îi viza și pe colaboratori, care erau mai periculoși decât ofițerii de Securitate, de care puteai să te ferești. Informatorii erau mult mai periculoși pentru că ei erau în umbră și conduceau la acea stare de teamă pe care Securitatea încerca să o introducă în societatea românească. Această stare de teamă le convenea foarte mult, pentru că puteau ține sub control orice fel de opoziție”, a mai declarat Mihalcea pentru Libertatea.
„Sunt dosare despre care nu știm încă nimic”
Președintele Societății Timișoara spune că pentru aplicarea Punctului 8 al Proclamației Timișoara ar fi trebuit ca „Legea Ticu” (legea deconspirării foștilor colaboratori ai Securității) „să aibă o finalitate rapidă și clară”.
„Trebuia să avem exact listele cu cei care au fost informatori. Acești oameni nu mai aveau de ce să se teamă. Nu mai puteau fi șantajați. Ei puteau să stea și să își dea seama în acest timp de ce s-a întâmplat. Apoi, puteau să candideze. Noi voiam doar ca o perioadă să facă un pas în spate. Și acum de curând am auzit că au fost aduse dosare de la Armată la CNSAS. Sunt încă dosare care nu au ajuns la CNSAS. Sunt dosare despre care nu știm încă nimic. CNSAS-ul ar trebui să fie o instituție care să dețină aceste informații pentru cercetări și istorici. Așa ar trebui să se desfășoare lucrurile, dar noi suntem încă în perioada anilor ’90, în care încă aflăm de unul și de altul, încă aflăm cine au fost informatorii, încă suntem în ceață din acest punct de vedere”, a mai declarat Florian Mihalcea.
El consideră că nu este normal să fie prelungită această stare de incertitudine la nesfârșit, așa cum sunt prelungite dosarul Revoluției, dosarul Mineriadei, către un viitor în care „nu vor mai fi în viață cei care au fost informatorii fostei Securități”.
„Nu am avut un Havel”
Președintele Societății Timișoara subliniază că Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara accentua ideea că președintele României ar trebui să fie simbolul ruperii de comunism. „Nu am făcut acest lucru pentru că nu am avut un Havel (n.r. Vaclav Havel – disident devenit președinte al Cehoslovaciei). Am continuat să îmblânzim regimul comunist. Iliescu a spus la un moment dat că e de acord să se aplice Punctul 8, dar să fie exclus din joc, pentru că el poate aduce stabilitate”, rememorează Mihalcea.
„Nu aș reduce Proclamația doar la Punctul 8”
Chiar dacă Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara a devenit cel mai cunoscut și cel mai dezbătut, documentul a avut și alte articole extrem de importante. Un exemplu este Punctul 4, care are următoarele prevederi:
„Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei”.
„Nu aș reduce Proclamația doar la Punctul 8 cum, în general, se face, pentru că mai mult de jumătate din document cu toate punctele lui rezistă. Vorbind de Punctul 8, mie nu mi se pare că este un eșec. Punctul 8 a fost cel care a schimbat mentalități.
Faptul că suntem atenți când trimitem în Parlament și în instituțiile eligibile oameni care trebuie să declare pe proprie răspundere dacă au fost sau nu au fost colaboratori ai Securității este o urmare a Proclamației. Sunt idei care au prins și au lăsat urme traduse în legi”, a declarat pentru Libertatea și Vasile Popovici, coautor al Proclamației Timișoara și unul dintre membri fondatori ai Societății Timișoara.
Vasile Popovici, coautor al Proclamației Timișoara | Fotografie din arhiva personală
Popovici susține că istoria nu se va opri odată cu biografia fiecăruia dintre noi, iar aici este un mare câștig. „Întrebarea este cum putem să ieșim din vinovăția propriei noastre biografii? Poți să ieși mărturisind. Alexandru Paleologu și fostul mitropolit al Banatului Nicolae Corneanu sunt exemplul acestui exercițiu, al mărturisirii.
Chiar dacă dosarele lor sunt grele, cu lucruri reprobabile în ele, faptul că acești doi oameni, și alții, și-au asumat propriul trecut și și-au cerut iertare, în ochii mei îi absolvă de vină. Este dovada că acești doi oameni se rup de propriul lor trecut. Este ceva profund creștin și profund uman în această acțiune de asumare a propriului nostru trecut”, a mai declarat Vasile Popovici pentru Libertatea.
